Colegiul Tehnic Agricol din Svetlâi va încheia anul cu realizări importante în procesul de modernizare. Stațiunea de procesare a producției horticole și laboratorului de reparație și mentenanță a utilajelor agricole urmează să fie date în exploatare până la sfârșitul acestui an. În plus, este planificată racordarea stațiunilor la agentul termic pentru asigurarea funcționării pe tot anul.
Au fost inițiate procedurile de identificare a utilajului frigorific pentru frigiderul din incinta stațiunii. Caietele de sarcini pentru licitația activității unei linii de sortare și ambalare a merelor sunt deja elaborate. De asemenea, laboratorul destinat reparației și mentenanței utilajelor agricole a fost dotat cu tehnică modernă, pregătind elevii pentru cerințele actuale ale pieței muncii.
Cu sprijinul proiectului „Livada Moldovei”, la colegiu a fost plantată o livadă didactică de 3 hectare, care include soiuri de caiși, cireși, vișini și meri târzii. Elevii participă activ la întreținerea acesteia, fiind implicați în toate etapele agrotehnice. Pentru întreținerea livezii au fost efectuate utilaje moderne și instalate o stație meteo, care permite monitorizarea tratamentelor necesare în timp real.
Proiectul „Livada Moldovei”, implementat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, susține modernizarea colegiului cu o investiție de peste 1,323 milioane de euro. Aceste fonduri contribuie la formarea noii generații de specialiști în agricultură, oferindu-le acces la infrastructură și tehnologii de ultimă generație.
Prin aceste eforturi, Colegiul Tehnic Agricol din Svetlâi devine un exemplu de bune practici pentru formarea profesională în domeniul agricol.