Piața seminceră din Republica Moldova va funcționa după reguli noi, menite să faciliteze accesul fermierilor la soiuri și hibrizi performanți. Guvernul Republicii Moldova a aprobat proiectul de modificare a Legii nr. 68/2013 privind semințele.
Una dintre principalele schimbări vizează extinderea tipurilor de documente acceptate pentru importul materialului semincer. Astfel, pe lângă certificatele emise în cadrul sistemelor OECD și ISTA, vor putea fi utilizate și alte documente care confirmă calitatea și proveniența semințelor, cu condiția ca acestea să fie emise de autorități competente sau organisme acreditate din țările exportatoare.
Autoritățile susțin că această măsură va flexibiliza procesul de import și va extinde opțiunile operatorilor economici, facilitând comerțul internațional cu material semincer.
Proiectul introduce și cerințe mai stricte privind trasabilitatea. Operatorii economici vor fi obligați să țină un registru detaliat al cantităților de semințe comercializate angro, conform unui model oficial, pentru a permite urmărirea traseului produselor de la import până la utilizatorul final.
De asemenea, toate ambalajele vor trebui să conțină informații clare privind originea semințelor, tratamentele aplicate și eventualele modificări genetice, pentru a asigura transparența pe întreg lanțul de distribuție.
În paralel, procedurile administrative sunt digitalizate. Certificatul de înregistrare este eliminat, fiind înlocuit de un sistem electronic de depunere a cererilor, prin intermediul platformei „MCabinet”, unde operatorii vor primi automat rezultatele.
Potrivit autorităților, noile prevederi urmăresc reducerea birocrației și creșterea eficienței serviciilor publice, dar și alinierea la standardele internaționale de certificare și control.
Modificările ar urma să contribuie la creșterea accesului fermierilor la semințe certificate, la îmbunătățirea productivității și la consolidarea încrederii în calitatea producției agricole, în condițiile unor reguli mai clare de etichetare și trasabilitate.
