Lucrările de construcție sunt într-un stadiu avansat. Prima linie de procesare este deja finalizată, echipamentele sunt montate, iar în prezent se desfășoară lucrări pentru conectarea la rețelele electrice, precum și construcția celui de-al doilea bloc. Noua unitate, amplasată în extravilanul orașului Criuleni, este concepută ca o soluție eficientă și ecologică pentru valorificarea responsabilă a deșeurilor zootehnice.

Fabrica va fi dotată cu tehnologii moderne pentru protecția mediului, inclusiv sisteme cu presiune negativă în halele de procesare, biofiltre avansate pentru purificarea aerului și o stație proprie de epurare a apelor reziduale. Totodată, proiectul prevede și achiziția de autospeciale care vor asigura transportul sigur al subproduselor de la ferme și abatoare către fabrică, într-un circuit logistic complet controlat.
Procesul tehnologic se va baza pe metoda sterilizării sub presiune – o soluție sigură, prin care diverse resturi zootehnice (alimente expirate, pene, coarne, copite și alte părți neutilizabile ale animalelor) vor fi tratate în sisteme închise. Rezultatul va fi transformarea acestora în făină proteică și grăsimi industriale, care vor putea fi utilizate în sectoare non-alimentare. Prin această metodă, se elimină practicile poluante din trecut, când astfel de resturi ajungeau în gropi neautorizate sau erau abandonate pe câmp, afectând grav mediul și sănătatea publică.

Această investiție de importanță strategică marchează un progres major în modernizarea sectorului zootehnic și în consolidarea securității sanitare a Republicii Moldova. Fabrica de la Criuleni devine un model de referință pentru gestionarea sustenabilă a resurselor și reducerea impactului asupra mediului, într-un moment în care agricultura și industria alimentară au nevoie mai mult ca oricând de soluții inteligente și sigure.