Autorizațiile unitare de transport internațional din/spre/prin Ucraina și/sau Federația Rusă, eliberate operatorilor de transport rutier până la data de 24 februarie 2022, urmează a fi restituite până la expirarea termenului de valabilitate. O decizie în acest sens a fost aprobată la ședința Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE).
De asemenea, conform deciziei CSE, Portul Internațional Liber Giurgiulești va presta, în mod prioritar, servicii portuare pentru produsele petroliere destinate importului pe teritoriul Republicii Moldova. În acest sens, titularii de licență vor depune o solicitare în formă scrisă, cu cel puțin 48 ore înainte, către administrația terminalului, cu indicarea cantităților exacte ce urmează a fi plasate în regim de import definitiv în țara noastră.
Membrii Comisiei au mai stabilit că, în termen de 15 zile, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, în comun cu Agenția de Guvernare Electronică, va elabora și va include în Sistemul Informațional Agricol „Agromaia” modelele de rapoarte privind stocurile de produse agroalimentare. Totodată, în decurs de 7 zile, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor va elabora lista agenților economici înregistrați per fiecare raion, care își desfășoară activitatea în domenii, precum: depozitare, prelucrare/procesare a produselor agricole și alimentare.