La data de 19 octombrie curent, a avut loc o întrunire în cadrul căreia au participat Directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, Radu Musteața, și reprezentanţii de ţară a două agenţii specializate ale Naţiunilor Unite - Organizaţia ONU pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
În debutul discuţiilor, Radu Musteața a salutat prezenţa șefei Biroului OMS în Republica Moldova, Miljana Grbic, şi a reprezentantului adjunct FAO în Republica Moldova, Tudor Robu, exprimându-și deschiderea pentru continuarea şi fortificarea colaborării în domeniile de competenţă ale ANSA.
La rândul său, reprezentanta OMS a informat despre iniţiativele regionale în domeniul rezistenţei antimicrobiene, la care va contribui şi OMS.
În acest context, Miljana Grbic a solicitat contribuţia ANSA în vederea realizării acestor propuneri, prin participarea la conferinţele dedicate iniţiativei “One Health”, cât și consultarea documentelor de politici în domeniul dat. Un aspect menționat prevede monitorizarea utilizării medicamentelor de uz veterinar, pentru a diminuarea efectelor acestora asupra sănătăţii publice.
În cadrul ședinței, reprezentantul FAO, Tudor Robu, a trecut în revistă activităţile FAO întru susţinerea capacităţilor ANSA. Oficialul a menţionat despre mai multe iniţiative de dezvoltare a sistemului alimentar al Republicii Moldova.
Mai mult, Tudor Robu a informat participanții prezenți la ședință despre decizia FAO de a lansa noi proiecte de asistenţă tehnică, în domeniile de competenţă ale Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, cum ar fi reducerea risipei şi a deşeurilor alimentare.