PĂSTRAREA CORECTĂ A BULBILOR DE FLORI PE TIMP DE IARNĂ

03 dec 2024
Iernarea la temperaturi pozitive este cea mai simplă soluție pe care o putem aplica pentru florile cu bulbi. Operațiunile pentru o îngrijire corectă încep încă din toamnă și prespun o atenție sporită. În acest material, discutăm despre 10 pași esențiali pentru păstrarea corectă a bulbilor de flori pe timp de iarnă.
 
Umpleţi câteva tăvi cu pământ pentru flori sau alte soluri, în funcție de nevoile fiecărei plante. Există și varianta depozitării bulbilor în pungi de hârtie sau cutii de carton. Astfel, ei vor putea respira optim. Așazaţi fiecare bulb la locul lui, oferindu-i suficient loc. Puneţi recipientele cu bulbi într-un loc uscat și răcoros, unde temperatura să nu depășească 10 grade Celsius.
 
Citiți și: CUM PREGĂTIM PENTRU SEZONUL RECE PLANTELE CU BULBI, RIZOMI, TUBERCULI?

Fiţi atenţi ca încăperea respectivă să nu înghețe. Acum vă mai rămâne doar să acordaţi puțină atenție bulbilor verificându-i din când în când pentru a vedea dacă au mucegăit sau s-au uscat.
 
În cazul Daliilor trebuie scoşi bulbii fie după înflorire, fie după primul îngheț. Apoi, tăiată tulpina la o înălțime maximă de 15 centimetri. Bulbii trebuie aşezaţi cu susul în jos într-un loc uscat și răcoros. Aici ei se vor usca în câteva zile. Eliminaţi urmele de pământ rămase pe tubercul și tundeţi rădăcinile, plasând apoi bulbii de dalie într-o tavă cu pământ de flori. Nu este nevoie să îi udaţi pe timpul iernii. Dar, dacă observaţi totuși că tuberculii încep să se usuce, le puteţi pune puțină apă.
 
Pregătirea pentru iernare în cazul begoniilor începe încă de la începutul lunii octombrie. Semnul că a sosit momentul pentru scoaterea bulbilor din pământ este uscarea frunzelor. Atunci când ele capătă o culoare maronie, puteţi pune tuberculii într-o tavă pentru semințe, plină cu nisip uscat. Aici îi veţi păstra până când a trecut orice pericol de îngheț. Preferabil este să îi replantaţi abia odată cu venirea primăverii.

Citiți și: CUM FAC CA TOȚI BULBII DE LALELE PLANTAȚI PRIMĂVARA SĂ ÎNFLOREASCĂ?
 
Gladiolele sau „Săbiuțele” deși sunt plante care se întrețin cu ușurință, tot trebuie să aveţi grijă de bulbii lor pe timp de iarnă. Când observaţi că frunzele se îngălbenesc și se usucă, a sosit momentul propice pentru a scoate bulbii de gladiolă din pământ. De obicei, acest fenomen se produce în luna noiembrie, când vremea încă ține cu noi, trebuie să scoatem tuberculii și să-i lăsăm să se usuce la aer, cu pământ pe ei. Apoi, îi păstrăm într-un loc uscat, umbros, cu temperaturi pozitive. Îi putem depozita în pungi de hârtie sau în cutii de carton.
 
Sursa:Cotidianul agricol
loading ...