Când se plantează bulbii de gladiole în grădină
În gradină, puteți face plantarea pe la mijlocul primăverii, când pericolul de îngheț a trecut. Vedeți că în ultima vreme, începutul lunii aprilie a cam adus zapezi și geruri, astfel că aveți grija să urmăriți meteo pe 2-3 săptămâni înainte.Citește și: ECHINACEA – PLANTA CARE ÎNFLOREȘTE CONTINUU
Practic plantarea în luna aprilie va face bulbii de gladiole să înflorească în luna August. Plantați în cascadă, la intervale de 2-3 săptămâni, astfel încât să prelungiți perioada de înflorire. Astfel veți avea flori mai mult timp, în timpul verii.
- februarie – martie – plantarea în această perioadă se face în ghiveci. Astfel, florile se țin în casă, ferite de frig și hidratate cu suficientă apă, până încep să crească;
- Martie – în cazul în care se plantează bulbii de gladiole în luna martie, atunci înflorirea va avea loc în iunie. Pentru a face acest lucru posibil, este recomandat ca plantarea florilor să se facă în ghivece individuale și așezate într-un loc extrem de luminos. Plantarea se face în ultima decadă a lunii martie, iar planta germinată este plantată într-un sol preîncălzit cu un film. Înainte de plantare, trebuie să uzi găurile cu o soluție fierbinte de permanganat de potasiu;
- Mai – este luna ideală în care se pot planta aceste flori extrem de elegante și grațioase;
- Iunie – este ultima lună în care se pot planta gladiolele. Nu este recomandat ca aceste flori să fie plantate mai târziu, pentru ca apoi nu mai au timp să crească și să înflorească.
Cum se plantează gladiolele?
Înainte de toate, pentru a avea gladiole foarte sănătoase și frumoase, trebuie să ai în vedere tipul de sol în care le vei planta. Solul recomandat trebuie să fie unul care nu reține apa, căci aceste flori, deși sunt „prietene” cu umiditatea, nu iubesc apa excesivă. Pot crește frumos chiar și în pământ nisipos.Citește și: MARGARETE - PLANTARE ȘI ÎNGRIJIRE
Pământul ideal pentru cultivarea acestor flori este unul ușor drenabil, afânat și la semi-umbră sau soare direct dimineața. În plus, după plantare, bulbii se udă la câteva zile, în funcție de cât de umed este pământul. Dacă pământul este sărac, specialiștii recomandă încorporarea de îngrășământ.
Temperaturile excesive din sol și aer pot împiedica dezvoltarea normală a plantei. În consecință, florile vor rămâne mici, decolorate, iar ultimii 3-4 boboci se vor ofili înainte de a se deschide. În lunile de vară, gladiolele se udă constant, deoarece sunt foarte sensibile la secetă.
Mai mult, alege o zonă cu soare, lângă gard sau zidurile casei – astfel încât să fie ferite de vânt. Dacă vrei să le plantezi într-o zonă liberă, pentru a evita ruperea, atunci trebuie să instalezi suporți de susținere a căror îngropare se face mai adânc decât la alte plante.
Citește și: Cum se cultivă lavanda
Atunci când sădești gladiole, trebuie să sapi o groapă de aproximativ 20 cm adâncime și să lași spațiu între bulbii de gladiole de cel puțin 25-30 cm. Ideal, este recomandat ca bulbii să fie plantați în grupuri de 10-15, astfel încât să ai un aranjament floral de gradină spectaculos.
Când se scot bulbii de gladiole?
Toamna, după ce florile trec și planta începe să se usuce, trebuie să scoți cu grijă bulbul din pământ. Vei avea surpriza de a observa că pe bulbul principal au crescut și alți bulbi mai mici. Bulbii scoși se pun la uscat 2-3 săptămâni și apoi se pot separa bulbii mici de bulbul principal.Cum păstrăm bulbii de gladiole?
Asigurați-vă ca ați depozitat bulbii la un loc întunecat, rece și uscat, sub 10 grade, dar peste temperatura de îngheț, în cutii de carton sau pungi de hârtie, ideal. Dacă nu dețineți un astfel de loc, puteți folosi pivnițe, chiar dacă umede, întunecate, plantând bulbii în lădițe cu pământ. Frigul și întunericul, fără umiditate în sol, vor face bulbii să „doarmă” până la primăvară.Sursă: Pepiniera Sibiu