Pe 14 noiembrie, participanții la campania GenerațiaPădurii vor planta plopi pe 40 de hectare în lunca Prutului, la Pogănești, raionul Hîncești. La locul plantării va fi amenajat și un stand de colectare a hainelor pentru persoanele care au nevoie de sprijin, anunță Ministerul Mediului.
Cei care vin la plantare pot aduce haine curate, călduroase și în stare bună, pentru toate vârstele, inclusiv pentru nou-născuți. Acțiunea este organizată în parteneriat cu AO „CONCORDIA”, care va distribui donațiile prin cele 36 de centre ale organizației din țară.
Participanții la plantarea din Pogănești sunt invitați să se înscrie în prealabil. Ministerul Mediului va anunța ulterior locațiile unde vor avea loc acțiuni de plantare în alte raioane. Formular de înscriere
Hainele pot fi donate și la punctele de colectare CONCORDIA din alte localități, inclusiv la depozitul din Chișinău, de pe strada Alba Iulia 175A. Harta centrelor CONCORDIA
La nivel național, campania de toamnă prevede lucrări de împădurire pe 3.000 de hectare și plantarea a peste 33 de milioane de puieți crescuți în pepiniere specializate. Campania face parte din Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor.
Potrivit Ministerului Mediului, în ultimii ani au fost împădurite peste 24.000 de hectare. Pădurile acoperă în prezent puțin peste 11,6% din suprafața Republicii Moldova, față de o medie de peste 35% în Uniunea Europeană.
