Astfel, în ziua de 18 ianuarie 2023, temperatura maximă a aerului pe teritoriul republicii a atins +18,1ºС (valori înregistrate la stația meteorologică Ceadâr-Lunga), ceea ce, potrivit SHS, în lunа ianuarie se semnalează pentru prima dată din toată perioada de observaţii instrumentale.
Recordul precedent a fost înregistrat pe 5 ianuarie 2022 și a constituit +17,4ºС (stația meteorologică Tiraspol).
Adițional, pe 18 ianuarie 2023 temperatura medie zilnică a aerului pe teritoriul țării a depășit valorile normei cu 12-14°C (norma constituie -2..-4°C), fiind în luna ianuarie, de asemenea, pentru prima dată din toată perioada de observații meteorologice.
Potrivit meteorologilor, vremea ne va răsfăța cu încă o zi destul de caldă. Precipitațiile vor lipsi din peisaj. Vântul își păstrează direcția din sud-est moderat, și în unele raioane cu intensificări. Regimul termic va rămâne neshimbat.
- Noaptea cu minime ce vor oscila între +2..+7°C.
- Ziua cu maxime între +10..+15ºC.