Peste 100 de producători agricoli din Moldova, care deţin peste 5,2 mii de hectare de pământ de-a lungul autostrăzii Tiraspol-Râbniţa în raionul Dubăsari, ar putea refuza să-şi prelucreze câmpurile anul acesta, din cauza ameninţării cu interzicerea transportării recoltei.
Potrivit Infotag, situaţia a fost creată din cauza faptului că autorităţile din Transnistria au decis să limiteze până la 30 iunie 2022 perioada de valabilitate a Protocolului la hotărârea privind exploatarea terenurilor, prevăzută pe 20 de ani, transmite AGROMEDIA cu referire la știri.md.
Autorităţile transnistrene şi-au motivat decizia prin "sabotarea sistematică a îndeplinirii de către Moldova a obligaţiilor ce-i revin în cadrul pachetului de acorduri "Berlin Plus", în special privind încetarea dosarelor penale împotriva responsabililor şi oamenilor de afaceri din Transnistria.
Pasul unilateral al Tiraspolului a fost efectuat în pofida faptului că, la sfârşitul lunii decembrie, guvernul Republicii Moldova a prelungit încă o dată cu încă şase luni introducerea celei de-a doua etape a controlului moldo-ucrainean la punctul de control Cuciurgan, precum şi acordurile vizând traficul feroviar prin regiune.
Totodată, departamentul de externe transnistrean a declarat "deschidere către un dialog constructiv şi respectuos bazat pe luarea în considerare a intereselor reciproce, atât pe probleme de exploatare a terenurilor, cât şi pe alte aspecte de actualitate".
După cum a informat anterior Infotag, problema terenurilor aflate în litigiu a apărut încă din 1999, când Transnistria a început să împiedice ţăranii să-şi cultive câmpurile amplasate dincolo de autostrada Tiraspol-Râbniţa. Aceştia au fost nevoiţi să plătească taxe şi impozite pentru recoltele transportate.
Ca urmare, mulţi au abandonat cultivarea pământului. Este vorba de 6,5 mii hectare de teren, pentru care 5,6 mii de proprietari-săteni deţin actele necesare eliberate de autorităţile competente din Moldova.
La o întâlnire din 25 noiembrie 2017, reprezentanţii pe probleme politice din Republica Moldova şi Transnistria au reuşit să semneze o Hotărâre de protocol privind unele măsuri pentru soluţionarea problemelor legate de utilizarea terenurilor agricole. În conformitate cu aceasta, din 1 august 2018, fermierilor moldoveni le-a fost restabilit accesul pe terenurile lor din raionul Dubăsari pentru următorii 20 de ani, pe baza certificatelor de proprietate asupra terenurilor deţinute. Ei sunt în drept să cultive terenurile şi să-şi transporte recoltele fără obstacole.
Sursa:
stiri.md