PEȘTELE DIN NISTRU, SUB SEMNUL ÎNTREBĂRII: Autoritățile încep verificările

02 apr 2026
Autoritățile vor demara verificări privind calitatea peștelui din râul Nistru, în contextul suspiciunilor de contaminare apărute după recenta criză petrolieră. Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder.
 
Potrivit acestuia, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor va preleva probe din mai multe zone ale fluviului, pentru a stabili dacă peștii au fost afectați de poluare și dacă există riscuri pentru consumatori, scrie LiberTV.
 
Deși autoritățile au anunțat că situația de pe Nistru s-a stabilizat și nu va fi prelungită starea de alertă, riscurile nu sunt excluse, în special în cazul faunei acvatice expuse în faza inițială a incidentului.
 
Peștii au putut inhala substanțele poluante chiar de la începutul crizei, motiv pentru care este recomandat să evităm consumul acestora cel puțin în următoarele luni, a declarat Gheorghe Hajder.
 
În paralel, autoritățile reamintesc că, începând cu 1 aprilie, a intrat în vigoare perioada de prohibiție a pescuitului, valabilă până la 15 iunie, măsură destinată protejării resurselor acvatice. În această perioadă, pescuitul este interzis, iar populația este îndemnată să respecte restricțiile.
 
Verificările urmează să stabilească dacă peștele din Nistru este sigur pentru consum. Până la finalizarea analizelor, cetățenii sunt sfătuiți să evite achiziționarea peștelui din surse neautorizate și să verifice proveniența produselor.
 
Autoritățile atrag atenția că, în această perioadă, pe piață apare frecvent pește pescuit ilegal, în special în Piața Centrală, iar controalele vizează în principal lipsa actelor de proveniență.
 
loading ...