PLOI, GRINDINĂ ȘI VIJELII: Cod galben extins pe întreg teritoriul țării

22 mai 2026
Serviciul Hidrometeorologic de Stat a extins Codul galben de instabilitate atmosferică pentru întreg teritoriul Republicii Moldova, după fenomenele meteo înregistrate deja în mai multe localități ale țării în ultimele 24 de ore.
 
Avertizarea este valabilă astăzi, 22 mai, în intervalul orelor 14:00–23:00. Meteorologii prognozează ploi de scurtă durată însoțite de descărcări electrice, averse puternice, grindină și vijelii.
 
Potrivit SHS, izolat se pot înregistra cantități de precipitații de 15–45 l/m², iar rafalele vântului ar putea atinge viteze de până la 15–20 m/s.
 
Ieri, în urma ploilor și vântului puternic, salvatorii și pompierii IGSU au intervenit în mai multe localități pentru înlăturarea consecințelor provocate de vremea rea.
 
Echipele de intervenție au fost solicitate în cinci cazuri pentru defrișarea arborilor căzuți pe carosabil, care blocau circulația rutieră, în raioanele Soroca, Dubăsari, Rezina și în municipiul Chișinău.
 
Totodată, salvatorii au intervenit în orașul Vulcănești pentru pomparea apei acumulate în trei gospodării. Potrivit IGSU, din curțile afectate au fost evacuate aproximativ 165 m³ de apă.
 
De asemenea, salvatorii au intervenit și în două cazuri de tractare și deblocare a autovehiculelor. În raionul Rezina, o ambulanță a rămas blocată în noroi și a fost tractată de echipele IGSU, iar în raionul Cahul un automobil a rămas blocat pe traseu din cauza acumulărilor de apă de pe carosabil. În ultimele 24 de ore, salvatorii și pompierii IGSU au intervenit în 37 de situații de risc.
loading ...