PREGĂTIREA AGRICULTURII MOLDOVEI PENTRU ADERAREA LA UE, ABORDATĂ LA REUNIUNEA DE LA BELGRAD

01 oct 2026
Pregătirea agriculturii pentru integrarea europeană, alinierea la Politica Agricolă Comună și adaptarea la schimbările climatice au fost principalele teme ale celei de-a 20-a Reuniuni anuale a miniștrilor agriculturii din Europa de Sud-Est, desfășurată în perioada 29–30 septembrie la Belgrad, Serbia. Discuțiile au vizat și extinderea cooperării regionale în sectorul agroalimentar.
 
Evenimentul a fost organizat de Ministerul Agriculturii, Silviculturii și Gospodăririi Apelor al Serbiei și Grupul Permanent de Lucru pentru Dezvoltare Rurală Regională în Europa de Sud-Est (SWG).
 
Republica Moldova a fost reprezentată de ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eugeniu Osmochescu. Potrivit comunicatului MAIA, oficialul a vorbit despre transformarea agriculturii moldovenești în contextul integrării europene și despre pregătirea sectorului pentru aplicarea Politicii Agricole Comune.
 


Ministrul a subliniat că acest parcurs trebuie să aducă oportunități mai bune pentru fermieri, investiții adaptate noilor realități climatice și o legătură mai strânsă cu spațiul economic european. În acest context, cooperarea regională poate facilita schimbul de experiență și dezvoltarea unor soluții comune pentru provocările din agricultură.
 
În cadrul vizitei, Eugeniu Osmochescu a avut întrevederi bilaterale cu omologii săi din Muntenegru și Macedonia de Nord, cu viceministrul Agriculturii din Albania, precum și cu directorul general adjunct al FAO, reprezentant regional pentru Europa și Asia Centrală.
loading ...