Agenţia de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) anunță că a început procesul de achitare a compensațiilor prevăzute în Programul de compensare a creșterii prețului la energia electrică destinat întreprinderilor. Compensația se acordă retroactiv, începând cu 19 februarie 2025, și va continua până la 31 decembrie 2025, în limita bugetului alocat.
În luna aprilie, AIPA a recepționat de la Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) lista cererilor acceptate în perioada 21 februarie – 24 aprilie 2025. În baza acesteia, sunt în proces de executare ordine de plată pentru 780 de cereri, în valoare totală de 11,39 milioane de lei, care vor fi distribuite către 563 de beneficiari unici.
Compensația se acordă sub forma unui sprijin financiar egal cu 50% din diferența de preț reglementat, generată de majorarea costurilor la furnizarea energiei electrice. Întreprinderile eligibile pot depune cererea de compensare în termen de 30 de zile de la data emiterii facturii.
Bugetul total al programului este de 300 milioane de lei și este susținut de Guvernul Republicii Moldova în colaborare cu Uniunea Europeană. Măsura vine în sprijinul mediului de afaceri afectat de costurile ridicate ale energiei.
Detalii despre compensații sunt disponibile pe pagina oficială AIPA, la rubrica „Compensarea creșterii la energia electrică”: aipa.gov.md.