MEDIACOR a fost lansat de Administratoarea USAID împreună cu Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, Ambasadoarea Suediei, Katarina Fried, Ambasadorul Marii Britanii, Steven Fisher, Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, și Directorul Asociației COR, Vasili Braga, care sunt partenerii și co-finanțatorii centrului.
Găzduit de Universitatea de Stat din Moldova, MEDIACOR oferă spații pentru colaborare, producție, filmări și post-producție care vor permite studenților, profesioniștilor și studiourilor de producție să realizeze produse media la standardele industriei media, aplicând noi tehnologii în pas cu tendințele globale din media digitală. MEDIACOR este lansat într-un moment în care modelele tradiționale în media, tehnologiile și modurile de gândire sunt în plină schimbare, cu tendința de consum accelerat a produselor media digitale.
“Vin din sectorul de producție media și știu cât de valoros este să asigurăm accesul tinerilor profesioniști și studenților la tehnologii moderne, de ultimă generație. Astfel, ei învață să creeze conținut media de calitate, competitive pe piața națională și internațională”, susține Sergiu Prodan, Ministrul Culturii.
MEDIACOR va fi o platformă de dezvoltare pentru antreprenori din domeniile servicii creative și media, care în Moldova numără peste 2,800 companii, unele având deja colaborări cu parteneri internaționali pentru producție audiovizuală, film, animație și design grafic.
Peste 1.000 de studenți de la facultățile de jurnalism, IT și comunicații, dar și specialiștii și companiile din domeniul industriilor creative vor avea acces la cele 4 zone de pre-producție și post-producție video și audio de la MEDIACOR:
- Zona de pre-producție oferă spații de pregătire pentru filmări, sală de proiecții sau evenimente, birouri pentru creație media;
- Zona Data Center are spațiu pentru păstrarea recuzitei destinată filmărilor;
- Zona de post-producție oferă studiouri de înregistrare a sunetului, mixaj audio, dublare, foley, editare video (corectoarea culorilor);
- Zona de producție HiTech dispune de 2 platouri de filmare ce vor putea fi utilizate pentru producerea de emisiuni TV, produse vlogging; este dotată cu echipamente pentru producție virtuală în baza softului Unreal Engine, echipamente de captare digitală a mișcărilor pentru producerea de animații și dezvoltare jocuri video.
Centrul MEDIACOR va fi administrat de Asociația COR, care gestionează de 2 ani activitatea centrului creativ ARTCOR.
“La MEDIACOR vom aduce, împreună cu partenerii privați, cele mai avansate tehnologii media, cum ar fi captarea mișcărilor pentru industria dezvoltatoare de jocuri și producție virtuală pentru industria de film și media. Noile tehnologii ne permit să reducem esențial costul și timpul de producție, care este astăzi o barieră în dezvoltarea industriei digital-media în R. Moldova”, spune Vasili Braga, Directorul Asociației COR.
Primul rezident al MEDIACOR este Școala de Studii Avansate în Jurnalism. Crearea MEDIACOR a fost posibilă datorită parteneriatului dintre Ambasada SUA, USAID, Guvernele Suediei, Marii Britanii, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Culturii, Universitatea de Stat din Moldova și Asociația COR. Valoarea parteneriatului este de aproape 3 mln USD, dintre care 1,3 mln USD reprezintă suportul USAID, Suedia și UK aid.