PRODUCĂTORII DE SFECLĂ DE ZAHĂR SE VOR ALĂTURA PROTESTELOR AGRICULTORILOR DACĂ AUTORITĂȚILE NU ACORDĂ SUBVENȚIILE APROBATE

02 oct 2026
Asociația Producătorilor de Sfeclă de Zahăr din Moldova (APSZM) solicită autorităților alocarea urgentă a plăților cuplate pentru sfecla de zahăr, prevăzute pentru anul 2026, și avertizează că, în lipsa unei soluții, producătorii sunt pregătiți să se alăture protestelor agricultorilor.
 
APSZM a adresat o solicitare Guvernului, Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare și Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, după ce fermierii au înțeles, în urma recentei întrevederi cu ministrul Agriculturii, că subvențiile pentru sfecla de zahăr nu vor fi acordate.
 
Potrivit Asociației, fermierilor li s-a promis timp de trei ani acordarea acestui sprijin, iar prin Programul Strategic al Politicii Agricole 2026–2030, aprobat prin HG nr. 288/2026, au fost prevăzute, începând cu anul 2026, plăți cuplate la hectar pentru sfecla de zahăr, cu un buget de 40 milioane de lei.
 
Alexei Chiriac, președintele APSZM:
De trei ani ni se spune să mai avem răbdare, că sprijinul va veni. Am avut încredere, am semănat, am investit și am continuat să muncim, inclusiv în ani în care natura ne-a luat o bună parte din recoltă. Acum subvențiile sunt, în sfârșit, prevăzute în acte, dar ni se spune că s-ar putea să nu le primim. Fermierii se simt abandonați. Nu vrem să ieșim în stradă, vrem să fim pe câmp și să producem, dar răbdarea oamenilor are o limită.
 
Sectorul vine după doi ani extrem de dificili. În 2024, seceta a compromis peste 60% din suprafețele semănate, iar în 2025 înghețurile târzii au afectat circa 65% din suprafețe, provocând pierderi de peste 65 milioane de lei. Ploile abundente din toamna anului trecut au lăsat nerecoltate circa 1 900 ha. În același timp, costul cultivării unui hectar de sfeclă a crescut de la aproximativ 35 000 la circa 43 000 de lei.
 
Alexandru Irimciuc, producător de sfeclă de zahăr, raionul Râșcani:
În fiecare primăvară punem zeci de mii de lei într-un hectar fără să știm ce ne va aduce toamna. Anul trecut am pierdut din cauza vremii, anul acesta costurile sunt și mai mari. Noi nu cerem favoruri. Cerem sprijinul care ne-a fost promis și pe baza căruia ne-am făcut planurile. În câteva luni trebuie să hotărâm dacă mai semănăm sfeclă în 2027. Cum să luăm această decizie dacă regulile se schimbă după ce noi deja am investit?
 
Presiunile climatice sunt dublate de creșterea costurilor de producție, importurile de zahăr din Serbia și Belarus și majorarea TVA la sfecla de zahăr și zahăr. În acest context, suprafața cultivată cu sfeclă s-a redus dramatic: de la peste 30 000 ha în urmă cu aproximativ zece ani la circa 8 300 ha în 2026.
 
Igor Popov, producător de sfeclă de zahăr:
Sunt luni de muncă, bani investiți, utilaje, oameni și familii care trăiesc din agricultură. După doi ani grei, mulți fermieri se întreabă dacă mai are sens să continue. Dacă nici o măsură deja aprobată nu ne oferă siguranță, ce garanție avem că merită să investim din nou anul viitor? Odată ce fermierii renunță la această cultură, va fi foarte greu să-i aduci înapoi.
 
Asociația Producătorilor de Sfeclă de Zahăr (APSZM) solicită lansarea imediată a intervenției PD-02 „Sprijin cuplat pentru venit – sfeclă de zahăr”, alocarea bugetului prevăzut pentru 2026 și stabilirea unui calendar clar pentru depunerea cererilor, autorizarea și achitarea plăților. Asociația solicită și măsuri pentru echilibrarea pieței interne în contextul importurilor de zahăr din Serbia și Belarus, precum și reevaluarea deciziei majorării TVA asupra sectorului.
 
APSZM a cerut autorităților un răspuns în termen de 10 zile lucrătoare. În lipsa unor acțiuni concrete, producătorii de sfeclă își rezervă dreptul de a se alătura protestelor agricultorilor.
loading ...