Un lot de 21.250 kg de cartofi nu a fost admis pe teritoriul Republicii Moldova, după ce inspectorii Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) au constatat, în cadrul controlului oficial la frontieră, că marfa nu corespunde cerințelor de conformitate prevăzute de legislația în vigoare.
Potrivit ANSA, în urma verificărilor s-a stabilit că lotul nu întrunește cerințele specifice de calitate și comercializare pentru cartofi, prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 929/2009 privind cerințele de calitate și comercializare pentru fructe și legume proaspete.
Actul normativ prevede că produsele comercializate trebuie să fie intacte, sănătoase, curate și lipsite de defecte externe sau interne care ar putea afecta aspectul general, calitatea și prezentarea în ambalaj. De asemenea, sunt excluse de la comercializare produsele afectate de putregai sau de alte alterări care le fac improprii pentru consum.
Ca urmare a neconformităților depistate, autoritățile au dispus neadmiterea lotului pe teritoriul Republicii Moldova, iar marfa urmează să fie returnată expeditorului, în conformitate cu prevederile legale.
ANSA precizează că monitorizează în continuare cu strictețe produsele de origine vegetală introduse în țară, pentru a asigura respectarea cerințelor de calitate și siguranță alimentară, precum și pentru protejarea intereselor consumatorilor și ale producătorilor autohtoni.
Totodată, instituția reamintește operatorilor economici implicați în activități de import că respectarea cerințelor legale privind calitatea și comercializarea produselor agroalimentare este obligatorie, iar nerespectarea acestora atrage aplicarea măsurilor prevăzute de legislație.
