Ministerul Finanțelor și Ministerul Mediului au instituit Comitetul de supraveghere și coordonare a procesului de evaluare a finanțelor pentru Biodiversitate în Moldova. Sprijinite în acest proces de către Facilitatea Globală de Mediu (GEF) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), acesta reprezintă un prim pas în mobilizarea resurselor la scară largă pentru implementarea Cadrului Global pentru Biodiversitate.
În acest scop, autoritățile vor fi asistate în dezvoltarea unui plan național de finanțare a biodiversității, care va include, de asemenea, studii diagnostice de referință, capacități și aranjamente instituționale. Sprijinul este oferit în cadrul unui Program umbrelă global pentru sprijinirea elaborării planului de finanțare a biodiversității, care urmează să fie implementat în perioada 2025-2028 în 91 de țări.
Planul de finanțare a biodiversității va permite părților interesate să crească resursele alocate și să reducă necesitățile, prin ecologizarea bugetelor sectoriale și identificarea domeniilor în care resursele disponibile pot fi utilizate mai eficient.
Inițiativa va contribui la realinierea cheltuielilor pentru a reduce impactul negativ asupra biodiversității și a spori beneficiile. De asemenea, vor fi generate noi finanțări destinate biodiversității, iar practicile curente de conservare vor fi îmbunătățite pentru a elibera resurse suplimentare pentru biodiversitate.