S-a dus să lucreze pământul, dar a dat peste 100 de mine antitanc. I s-a întâmplat unui fermier din satul Răscăieți, raionul Ștefan Vodă.
Locotenent-colonelul Levițchi a menționat că aceasta a fost una din cele mai periculoase misiuni a fost executată de echipa Batalionului de Geniu „Codru” condusă de sergentul clasa III Evghenii Axentii. Locuitorul satului Răscăieți, în urma lucrărilor agricole, a depistat 100 de mine antitanc, patru grenade de mână și un proiectil de artilerie.
Toate munițiile datau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Fiind într-o stare deplorabilă, acestea au fost nimicite în condiții de maximă securitate pe câmp.
Potrivit Ministerului Apărării, geniștii Armatei Naționale au executat, pe parcursul lunii august curent, 16 misiuni de deminare, în localități din raioanele Ștefan Vodă, Hîncești, Anenii Noi, Ungheni, Bălți, Ialoveni, Leova și Șoldănești.
Potrivit șefului Serviciului Geniu al Armatei Naționale, locotenent-colonelul Igor Livițchi, în perioada respectivă au fost depistate și nimicite 137 de obiecte explozive și 535 cartușe de diferit calibru.
De la începutul anului până în prezent, au fost executate 127 de misiuni de deminare în urma cărora au fost lichidate 434 de obiecte explozive de diferite tipuri și 11 561 de cartușe.
NOTĂ: În perioada sezonului agricol, numărul munițiilor neexplodate depistate în sol crește. În acest sens, geniștii Armatei Naționale atenționează:
În cazul în care depistați un obiect exploziv:
— anunțați 112;
— Marcați locul depistării obiectului exploziv;
— NU atingeți muniţiile cu mâna sau cu alte obiecte;
— NU loviți sau mişcați muniţiile găsite în pământ sau la suprafaţă;
— NU demontați focoasele sau alte component;
— Nu aruncați în foc obiectul exploziv.