SISTEMUL DE IRIGARE CROCMAZ–CĂPLANI, APROAPE DE FINALIZARE

15 jul 2026
Aproximativ 60 de fermieri din raionul Ștefan Vodă vor putea iriga circa 2.500 de hectare de terenuri agricole după finalizarea lucrărilor de reabilitare și extindere a Sistemului Centralizat de Irigare Crocmaz–Căplani, realizate în cadrul Proiectului AGGRI, cu sprijinul Băncii Mondiale.
 
Investiția vizează modernizarea infrastructurii de irigare pentru localitățile Crocmaz și Căplani și are o valoare totală de aproximativ 165 de milioane de lei, incluzând atât lucrările de reabilitare a sistemului de irigare, cât și proiectul de asigurare cu energie electrică a stațiilor de pompare.
 
În cadrul proiectului au fost construite 13 kilometri de rețea electrică, iar infrastructura de irigare este în plin proces de finalizare. Lucrările includ reconstrucția a două stații de pompare, reabilitarea unui bazin de acumulare cu o capacitate de aproape 85.000 de metri cubi și instalarea a 48,5 kilometri de conducte pentru distribuția apei către terenurile agricole.
 
În prezent, rețelele de distribuție sunt instalate integral, echipamentele din cămine sunt montate, iar bazinul de acumulare este finalizat în proporție de aproximativ 95%. Totodată, una dintre stațiile de pompare este deja echipată, iar lucrările continuă la cea de-a doua stație, astfel încât sistemul să poată deveni funcțional în perioada următoare.
 
Necesitatea investiției este determinată de deficitul tot mai accentuat de precipitații din sud-estul Republicii Moldova și de extinderea plantațiilor intensive de livezi, viță-de-vie și legume. În zonă, fermierii au utilizat până acum surse alternative de apă, precum iazurile și fântânile arteziene, însă acestea nu mai pot asigura necesarul de apă în condițiile secetei din ultimii ani.
 
Inițiativa de reabilitare a sistemului de irigare a fost lansată de producătorii agricoli din zonă încă din anul 2019, când aceștia au constituit o asociație și au elaborat documentația tehnică necesară pentru atragerea finanțării. Beneficiarii au contribuit financiar la etapa de proiectare, iar proiectul a fost selectat în cadrul Programului AGGRI și inclus în investițiile susținute de Banca Mondială.
 
Pe termen lung, autoritățile și fermierii își propun extinderea sistemului de irigare și către alte localități din regiune, utilizând infrastructura creată și bazinul de acumulare pentru a crește suprafața terenurilor care vor beneficia de acces sigur la apă.
 
Finalizarea proiectului este așteptată să contribuie la creșterea productivității agricole, reducerea riscurilor generate de secetă și consolidarea capacității fermierilor de a se adapta la schimbările climatice.
loading ...