STRUGURII DE LA DURLEȘTI așteaptă să fie consumați. Unde îi găsiți, vă spunem noi
Mariana Harti este un mic producător local din orășelul Durlești. Împreună cu familia, deține mai multe loturi de pământ, rămase moștenire de la bunei și alte rude, pe care an de an cultivă struguri de masă Moldova. Și pentru că 2020 a fost așa cum a fost, îi este tot mai dificil să realizeze marfa.
Dacă în anii precedenți cumpărătorii angrosiști veneau direct la poarta podgorenilor, acum aceștea bat drumul dis de dimineață spre piețele din capitală, unde speră să reușească să-și restituie măcar investițiile și plata pentru munca depusă. În plus, marii producători au împânzit punctele strategice, astfel că cei mici se află în umbra lor și adună doar frig și speranțe.
Mariana a mers și pe această cale, dar fără niciun rezultat. Contactată de AGROMEDIA, ea ne-a povestit că a început a crește struguri pentru a-și putea întreține copiii.
“Aș fi ales să merg peste hotare, ca și majoritatea, dar condițiile nu-mi permit acest “lux” și ne-am adaptat situației. Nu avem cantități mari, ca să exportăm, desi am înțeles că prețul la export este de 5 lei pentru un kilogram. E foarte puțin. La piețele suprasaturate de la noi, strugurii de masă se vând cu 10 lei/kg. raportat la munca depusă, pot afirma că și acesta e un preț departe de a fi real”, ne spune femeia.
Recolta este păstrată într-un frigider comun din orășel, așa că bobițele sunt bune de consumat anul împrejur.
“Nu facem vin, pentru că 1 litru se vinde pentru 10 lei și nu văd rostul. Mai avem în stoc 50 de lăzi și tare mă bucur că s-au găsit persoane, care au sunat și au rezervat 10 lăzi. Toți producătorii, fie că sunt mari sau mici, au înregistrat în anul trecut pierderi colosale. Eu și familia muncim via cu suflet și cu dragoste. E ca un hobby pentru noi, veniturile acumulate de pe urma lui sunt un surplus la salariu. La noi, dacă vrei să supraviețuiști, trebuie să muncești în câteva locuri și să ai și o mică afacere”, a continuat Mariana Harti.
Așadar, dacă vreți să susțineți un mic producător autohton și să serviți cei mai dulci struguri în plină iarnă, mergeți la Durlești. Când intrați în orășel, întrebați de Mariana Harti. O veți găsi, cu siguranță.