Studenții Facultății Științe Agricole, Silvice și ale Mediului (FSASM) din cadrul Universității Tehnice a Moldovei (UTM) au avut parte de o întâlnire inspirațională cu Janez Potočnik, fost negociator-șef pentru aderarea Sloveniei la UE și ex-comisar european pentru mediu.
Evenimentul, desfășurat într-un format interactiv, a fost deschis de prorectora Daniela Pojar, care a încurajat studenții să-și păstreze valorile și să contribuie activ la construcția unei Moldove europene:
Voi sunteți viitorul acestei țări. Aveți datoria de a rămâne integri și de a construi o Moldovă europeană, le-a spus studenților comisarul UE.
În discursul său, Janez Potočnik a împărtășit experiențe din perioada negocierilor de aderare a Sloveniei la UE, oferind o perspectivă autentică asupra procesului de integrare și provocările politice aferente. El i-a încurajat pe tineri să creadă în democrație și în viitorul european al Republicii Moldova:
Nu va fi un drum ușor, dar este un drum posibil. Moldova are un potențial enorm și voi, tinerii, sunteți cheia acestui viitor european.
Studenții s-au implicat activ în dialog, adresând întrebări despre situația politică actuală și perspectivele aderării Moldovei la UE.
Decanul FSASM, Sergiu Popa, a subliniat rolul esențial al educației în procesul de europenizare:
Ne dorim ca toți absolvenții noștri să fie nu doar buni specialiști, ci și cetățeni responsabili ai Europei.
Evenimentul face parte dintr-o serie de inițiative prin care UTM promovează dialogul deschis, educația civică și valorile europene în rândul tinerilor.