Un locuitor al raionului Edineț a fost condamnat de instanță la plata unei amenzi de 50.000 de lei pentru pășunatul ilegal al animalelor pe un teren destinat împăduririi, fapt care a dus la distrugerea a 11.266 de puieți de salcâm. Pe lângă amendă, acesta a fost obligat să achite și prejudicii materiale în valoare de aproximativ 460 de mii de lei, scrie TVR Moldova.
Potrivit materialelor examinate în instanță, în anul 2022 ÎS „Întreprinderea pentru Silvicultură Edineț” și primăria localității au încheiat un contract privind împădurirea a 40,51 hectare de terenuri degradate. Lucrările au fost realizate în cadrul Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor (PNERP), proiect cu o durată de implementare de 10 ani.
În octombrie 2024, bărbatul ar fi scos la pășunat bovine, ovine, porcine și caprine pe masivul forestier din extravilanul satului, fără a avea permisiuni legale. Animalele au distrus plantația de salcâm înființată pe terenul respectiv.
Inspectorii din cadrul Inspecției pentru Protecția Mediului au constatat prejudicii materiale de peste 459.000 de lei. Din această sumă, 405.012,70 lei reprezintă daunele aduse mediului, iar 54.831,41 lei prejudiciul material cauzat ÎS „Întreprinderea pentru Silvicultură Edineț”.
În fața instanței, inculpatul a negat acuzațiile, susținând că deținea doar câteva animale și că ar fi primit permisiunea primarului pentru pășunat. Totuși, probele prezentate de reprezentanții întreprinderii silvice și declarațiile martorilor au confirmat distrugerea plantației, iar instanța l-a recunoscut vinovat pentru deteriorarea în proporții mari a masivelor forestiere.
Judecătorii au stabilit aplicarea unei amenzi de 50.000 de lei, precum și recuperarea integrală a prejudiciilor. În cazul în care persoana condamnată se va eschiva cu rea-voință de la plata amenzii, sancțiunea poate fi înlocuită cu pedeapsa cu închisoarea, calculându-se o lună de detenție pentru fiecare 100 de unități convenționale.
Sentința poate fi atacată la Curtea de Apel Nord, prin intermediul Judecătoriei Edineț, în termen de 15 zile.
