În contextul economic actual, dezvoltarea profesională și formarea echipelor de conducere de înalt profesionalism sunt factori esențiali pentru succesul pe termen lung al companiilor. Verum Group a făcut un pas important în această direcție, organizând un program semnificativ de instruire, pentru top-managerii din cadrul holdingului.
Pornind de la scopul strategic în domeniul resurselor umane: „Formarea și consolidarea echipelor de conducere ale unităților de business de înalt profesionalism și competențe”, Verum Group acordă o atenție deosebită dezvoltării profesionale a echipelor sale de top-management.
În acest context, Planul de instruire și dezvoltare profesională a echipelor de top-management include o serie de măsuri esențiale pentru dezvoltarea competențelor profesionale și manageriale, printre care: instruirea financiară, leadership-ul, formarea în domeniul vânzărilor, instruirea în domeniul IT- Inteligența Artificială precum și instruirea de sine stătătoare.
Pentru Programul de instruire Leadership a fost invitată Monika Piker, expertă acreditată de Federația Internațională de Coaching (ICF), cu 30 de ani de experiență în domeniul leadership-ului și dezvoltării organizaționale, cu un nume cunoscut la nivel internațional.
Cursul a fost organizat în scopul consolidării leadershipului personal, înțelegerii clare a scopurilor, rolului și obiectivelor leaderului, luând în considerare valorile și viziunea strategică a companiei, responsabilitatea deplină pentru îndeplinirea funcției de conducere.
În cadrul programului „Leadership pentru top-management”, prin exerciții practice și studii de caz reale, participanții au dobândit abilități esențiale pentru a conduce cu succes echipele lor și să contribuie la creșterea durabilă a companiei.
Monika Piker a oferit o perspectivă profundă asupra strategiilor de leadership moderne, punând accent pe dezvoltarea abilităților de comunicare, gestionarea echipelor și adaptarea la schimbările rapide din mediul de business.
Verum Group continuă să investească în dezvoltarea profesională a echipelor sale de conducere, recunoscând importanța formării continue pentru realizarea obiectivelor strategice. Prin colaborarea cu experți de renume, precum Monika Piker, compania demonstrează un angajament ferm față de excelență și inovație în managementul resurselor umane.