ZECI DE TONE DE PRODUSE ALIMENTARE NECONFORME, BLOCATE LA INTRAREA ÎN ȚARĂ

26 mar 2026
Mai multe loturi de produse alimentare de import, cu un conținut periculos de acizi grași trans, au fost depistate la frontiera de stat și blocate înainte de a ajunge pe piața din Republica Moldova.
 
Este vorba despre produse pe bază de grăsimi vegetale și preparate cu adaos de grăsimi animale și vegetale, în cantități semnificative, la care nivelul acizilor grași trans depășea de câteva ori limita legală admisă.
 
Într-unul dintre cazuri, un lot de 500 de kilograme a fost depistat cu un conținut de 37,83 grame de acizi grași trans la 100 de grame de produs, în condițiile în care limita maximă admisă este de 2 grame. Un alt lot, de 350 de kilograme, a înregistrat valori similare, de peste 36 de grame la 100 de grame.
 
Totodată, un transport de 12 tone de produse cu adaos de grăsimi animale și vegetale a fost găsit cu un nivel de aproape 3 grame la 100 de grame, peste limita legală, iar alte 350 de kilograme de produse pe bază de grăsimi vegetale au depășit de asemenea semnificativ normele admise.
 
Toate loturile neconforme au fost interzise și returnate producătorului, astfel încât acestea nu au ajuns la consumatori.
 
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor precizează că astfel de controale sunt realizate permanent la punctele de trecere a frontierei, pentru a preveni introducerea produselor neconforme pe piață.
 
Autoritățile atrag atenția că depășirea nivelului admis de acizi grași trans poate avea efecte negative asupra sănătății, motiv pentru care astfel de produse sunt strict reglementate.
 
În urma acestor cazuri, a fost instituit un regim de control intensificat pentru producătorul respectiv, iar toate livrările viitoare vor fi supuse unor analize de laborator riguroase.
 
Controalele la frontieră continuă, în contextul în care autoritățile încearcă să prevină introducerea pe piață a produselor alimentare neconforme.
loading ...