De la primele plantații de căpșuni la livezi de prun, exporturi pe piața europeană și investiții în energie regenerabilă. Antreprenoarea Zinaida Plămădeală este invitata podcastului „Agricultura Modernă” din această săptămână. O discuție despre dezvoltarea unei afaceri de familie, cerințele cumpărătorilor și deciziile care ajută o întreprindere agricolă să treacă prin anii dificili.
Familia Zinaidei gestionează în prezent aproximativ 40 de hectare de livezi de prun și a investit în infrastructură pentru păstrarea, sortarea și ambalarea fructelor. Au dezvoltat o fermă verticală și proiecte de producere a energiei regenerabile.
Zinaida Plămădeală a studiat marketingul și își imagina o carieră în organizarea evenimentelor și în domeniul digital. Agricultura a intrat în viața ei printr-o inițiativă a fratelui. Implicarea în pregătirea actelor și a planului de afaceri s-a transformat, treptat, într-o responsabilitate permanentă.
Niciodată nu am crezut că o să fac agricultură. Nu provin dintr-o familie de agricultori, suntem economiști. Fratele a fost inițiatorul, iar noi am sărit în ajutor. Acel ajutor s-a transformat, încet, într-o afacere mare. Am făcut planul de afaceri și ne-am gândit unde vrem să ajungem cu produsul nostru, dacă îl vindem proaspăt sau procesat, unde îl comercializăm și ce pași trebuie să facem. Nu este de ajuns doar să ai o idee și să fii entuziast. Trebuie să ai infrastructură și să poți obține un produs bun, spune Zinaida Plămădeală.
Primele suprafețe cultivate au fost mici, iar extinderea s-a făcut treptat. Pentru livezile de prun, familia a urmărit de la început posibilitatea de a vinde în Europa. Alegerea pieței a influențat investițiile ulterioare și modul de organizare a întregii activități.
Potrivit antreprenoarei, accesul la echipamente și tehnologii a îmbunătățit agricultura, însă rezultatele depind și de echipa care le folosește. Pregătirea angajaților și condițiile de muncă trebuie să primească aceeași atenție ca investițiile în utilaje.
Uneori investim prea mult în tehnologii și în softuri, dar uităm să investim în oameni, în echipele noastre, în dezvoltarea acestor oameni, în confortul și bunăstarea lucrătorilor din câmp. Avem nevoie de oameni pregătiți. Vânzarea din septembrie sau octombrie începe, de fapt, din ianuarie, când încep lucrările în livezi. Tot ceea ce faci pe parcursul anului se reflectă în produsul pe care îl ai la final, spune invitata.
Una dintre experiențele diferite ale familiei este ferma verticală, unde sunt cultivate salate și verdețuri pentru restaurante și unele magazine locale. Ideea a apărut în timpul documentării pentru un proiect de producere a materialului săditor de căpșun. Avantajul principal este continuitatea producției, dar costurile s-au dovedit mai mari decât estimările inițiale.
Plusul acestei creșteri verticale este că produci 12 luni pe an. Poți avea produs pe raft în fiecare zi, indiferent de anotimp. Este o producere mică, de o mie și ceva de salate pe săptămână, dar este constantă. Am trei angajați care lucrează permanent. Inițial am avut anumite așteptări, însă, în proces, au fost necesare mult mai multe investiții decât am planificat, explică antreprenoarea.
Consumul de energie și cheltuielile de întreținere cer o evaluare atentă înainte de extindere. Pentru Zinaida Plămădeală, experiența arată cât de important este ca un proiect să fie analizat și după ce începe să funcționeze, pe baza costurilor și a vânzărilor reale.
În comerțul cu fructe, provocarea este să poți răspunde constant cerințelor cumpărătorului. Calitatea din livadă trebuie păstrată până la destinație, iar comenzile presupun organizare, comunicare și capacitatea de a adapta ambalarea sau termenul de livrare.
Trebuie să livrezi mult și să livrezi atunci când ți se cere, nu atunci când vrei tu. Trebuie să fii flexibil. Dacă un client vrea să schimbe ambalajul, trebuie să te adaptezi. Ca să ai această flexibilitate, trebuie să investești în echipamente, în oameni și în procese. Nu poți să te gândești doar la producere. Trebuie să te gândești și la păstrare, sortare, ambalare și la modul în care produsul ajunge la client, susține Zinaida Plămădeală.
Antreprenoarea consideră că producătorii mici pot ajunge pe piețele externe prin colaborare. Fiecare trebuie să-și cunoască posibilitățile și să investească în ceea ce poate gestiona. Asocierea poate ajuta la formarea unor volume suficiente și la folosirea infrastructurii existente.
În același timp, încrederea unui cumpărător se construiește prin livrări corecte. O comandă acceptată fără posibilitatea de a respecta cerințele poate afecta relația pe termen lung.
Mai bine mai așteptăm, mai bine găsim alt client, decât să ajungem să retragem produsul pe care l-am livrat deja. Fiecare antreprenor trebuie să-și analizeze foarte bine și sincer compania: posibilitățile financiare, oamenii și resursele pe care le are. Odată ce ai început exporturile, trebuie să te menții, să performezi și să livrezi un produs bun. Dacă nu ești gata, mai bine te pregătești încă puțin, spune invitata.
Dependența agriculturii de vreme a determinat familia să caute și alte surse de venit. Primele investiții în turbine eoliene au fost făcute în 2018. Ulterior, au fost instalate și panouri fotovoltaice pentru consumul propriu al infrastructurii de sortare și păstrare.
Agricultura este bună, dar trebuie să ai și o rezervă pentru anii cu secetă, cu înghețuri sau cu alte probleme. În 2018 am început să investim în mori de vânt. Energia pe care o producem o comercializăm pe piața locală și avem o sursă suplimentară de venit. De multe ori ne-a salvat în anii grei din agricultură. La sfârșitul lunii trebuia să achităm creditele și ne rugam să bată vântul, ca să avem bani pentru credit, spune antreprenoarea.
După investițiile făcute în producere și în infrastructura postrecoltare, prioritatea este valorificarea lor. Familia își propune să crească într-un ritm pe care îl poate susține, păstrând calitatea fructelor și relațiile cu partenerii.
Vrem să creștem organic, atât cât putem gestiona și cât ne permit oamenii pe care îi avem, ca să nu sufere calitatea produsului nostru și calitatea relațiilor cu clienții. Pentru noi contează și impactul pe care îl avem. Nu este vorba doar despre cifra de afaceri. Contează că poți face o schimbare în viața unor oameni, că le poți oferi de lucru și că poți construi ceva aici, acasă, susține Zinaida Plămădeală.
Ascultă podcastul integral „Agricultura Modernă” pentru o discuție despre afacerile de familie, agricultura verticală, exportul fructelor și rolul energiei regenerabile în susținerea unei întreprinderi agricole.
