CĂTINA, AURUL PORTOCALIU DE LA CLIȘOVA: Afacerea soților Untilă

07 nov 2025
Soții Nicolae și Natalia Untilă din satul Clișova, raionul Orhei, au ales să revină în țară după o perioadă de muncă în străinătate. Dorul de casă și dorința de a construi ceva durabil în Moldova i-au determinat să înceapă o afacere cu gust – la propriu, scrie TVR Moldova.
 
Nu am putut să ne acomodăm cu traiul de peste hotare. Dragostea noastră față de țara această mică ne-a făcut să ne întoarcem înapoi, spune antreprenoarea.
 
Reveniți acasă, și-au investit economiile într-o plantație de cătină de 10 hectare. Cu gândul la diversificare, au plantat mai multe soiuri – fiecare cu caracteristici aparte.
 
Avem un soi care face fructe pe vârful crenguței. Le face multe, dar nu mari, în schimb cu aromă puternică. Avem un alt soi care fructifică pe toată lungimea crengii, e unul mare, suculent, dar cedează la capitolul  aromă, explică fermierul.


 
Recoltarea se face mecanizat, iar pentru a reduce costurile și a-și asigura independența, soții Untilă au început să producă propriul material săditor. Costurile de plantare ajung la circa 10.000 de euro pe hectar, dar investiția este una durabilă și cu impact.
 
Cătina este una dintre cele mai bogate surse de vitamina C – conține de două ori mai mult decât măceșele și de 10 ori mai mult decât citricele. Un kilogram de fructe costă între 80 și 100 de lei, în funcție de soi.
 
Produsele din cătină sunt tot mai apreciate: fie că sunt congelate pentru smoothie-uri și sucuri, fie transformate în ceaiuri, gemuri sau sosuri – acestea rămân o sursă naturală de sănătate.
 
Soții Untilă sunt dovada vie că o alegere curajoasă, ancorată în iubirea față de pământul natal, poate prinde rădăcini adânci și roditoare.
loading ...