ALBIREA SPICULUI LA GRÂU: Cum diferențiezi stresul de boli și atacul dăunătorilor

Albirea spicului la grâu poate avea cauze diferite, iar aspectul vizual al simptomelor din câmp nu indică întotdeauna aceeași problemă. În perioada de primăvară și început de vară, episoadele de frig, variațiile bruște de temperatură, seceta, excesul de umiditate sau atacul unor agenți patogeni și dăunători pot provoca uscarea parțială sau totală a spicului.
 
În practică, fenomenul este observat frecvent sub forma unui „vârf alb”, însă diferențierea corectă a cauzei este importantă pentru alegerea măsurilor tehnologice și evitarea tratamentelor inutile.
 
În cazul stresului termo-hidric, albirea apare frecvent în partea superioară a spicului. Trecerea dintre zona afectată și cea sănătoasă este clar delimitată, iar glumele rămân curate, fără pete, mucegai sau sporulații vizibile. Simptomele apar de regulă după înghețuri târzii, perioade cu temperaturi scăzute în faza de formare a spicului sau în condiții de deficit hidric accentuat. În aceste situații, partea afectată poate rămâne sterilă, iar boabele nu se dezvoltă normal.
 
Atunci când cauza este de natură fitopatologică, simptomele pot apărea în orice zonă a spicului, inclusiv la bază sau pe întregul ax. Zonele afectate prezintă frecvent îngălbeniri, brunificări sau necroze, iar delimitarea față de țesutul sănătos este mai puțin uniformă. În condiții favorabile dezvoltării bolilor fungice pot apărea sporulații roz-portocalii, iar în cazul bacteriozelor pot fi observate exudate sau aspect umed al țesuturilor afectate. Riscul este mai ridicat în perioadele cu precipitații și umiditate atmosferică ridicată.
 
Albirea spicului poate fi provocată și de dăunători care afectează paiul sau întrerup circulația apei și a nutrienților către spic. În astfel de cazuri, plantele afectate apar frecvent dispersate în cultură. Spicul poate fi extras ușor din teacă, iar în interiorul paiului pot fi observate galerii, resturi vegetale sau urme de hrănire.
 
Diferențierea corectă a cauzei are importanță practică directă. Aplicarea fungicidelor în cazul unui stres fiziologic nu rezolvă problema și poate genera costuri inutile. În cazul bolilor, eficiența intervenției depinde de diagnosticul corect și de momentul aplicării tratamentului. În situația atacului de dăunători, paguba produsă plantelor afectate poate fi ireversibilă, iar observațiile din teren sunt importante pentru stabilirea strategiei de protecție în sezonul următor.
 
Evaluarea atentă a simptomelor în câmp, corelarea acestora cu condițiile climatice și analiza structurii paiului și a spicului sunt esențiale pentru stabilirea cauzei și alegerea măsurilor tehnologice adecvate.