Cele mai bune rezultate au fost înregistrate de hibridul P64LE162, cu o recoltă calculată de 5.755 de kilograme la hectar și o umiditate de 6,3%. Acesta a fost urmat de P64LE280, cu 5.217 kilograme la hectar și o umiditate de 7,6%.
Dintre hibrizii high-oleic, P64HE133 a obținut 4.877 de kilograme la hectar, P64HE233 – 4.871 de kilograme, iar P64HE244 – 4.546 de kilograme la hectar. Umiditatea semințelor în momentul recoltării a variat între 6,1 și 7,6%.

Ion Barancean, administratorul companiei Fruct-Agroprut SRL, afirmă că hibrizii Corteva sunt cultivați de mai mulți ani în cadrul întreprinderii și au demonstrat o bună adaptare la condițiile din sudul țării.
Cultivăm hibrizii Corteva de mai mulți ani și suntem mulțumiți de comportamentul și stabilitatea lor. În acest sezon, plantele s-au dezvoltat bine, iar precipitațiile căzute după înflorire au contribuit la umplerea semințelor. Rezultatele obținute în lotul demonstrativ ne oferă posibilitatea să comparăm hibrizii și să îi alegem pe cei mai potriviți pentru condițiile și tehnologia întreprinderii noastre, a explicat fermierul.
Pentru susținerea culturii în perioadele cu deficit de umiditate, lotul de floarea-soarelui a fost irigat de două ori, fiind administrat un volum total de aproximativ 1.000 de metri cubi de apă.
Irigarea a fost efectuată în momentele în care plantele aveau nevoie de ajutor. Nu a fost vorba despre un volum foarte mare de apă, însă aplicarea acesteia în fazele critice poate avea o contribuție importantă la păstrarea potențialului de producție. Am utilizat în cadrul tehnologiei și erbicide, fungicide și biostimulatori, iar starea culturii înainte de recoltare a fost bună, a adăugat Ion Barancean.

Potrivit lui Oleg Nistiriuc, reprezentant comercial Corteva în Republica Moldova, floarea-soarelui rămâne una dintre culturile de bază pentru întreprinderile agricole, datorită cererii constante de pe piață și posibilității de valorificare a recoltei. În lot au fost incluși hibrizi convenționali și high-oleic, astfel încât agricultorii să poată compara atât nivelul producției, cât și particularitățile fiecărei genetici.
În acest an am prezentat mai mulți hibrizi, inclusiv P64LE280, un hibrid nou, cu un pachet bun de toleranță la principalele boli, dar și P64LE162, unul dintre cei mai solicitați hibrizi din portofoliul nostru. Am inclus și hibrizii high-oleic P64HE233 și P64HE244. Interesul pentru acest segment este în creștere, deoarece uleiul cu un conținut ridicat de acid oleic este solicitat de industria alimentară și poate fi utilizat în condiții de procesare mai intensă, a menționat Oleg Nistiriuc.
Specialistul susține că genetica trebuie evaluată în diferite zone și în mai mulți ani agricoli, iar alegerea hibridului trebuie corelată cu tehnologia aplicată, condițiile pedoclimatice și piața către care urmează să fie livrată producția.
Loturile demonstrative le permit agricultorilor să observe direct comportamentul hibrizilor și să compare plantele în aceleași condiții de cultivare. Nu discutăm doar despre potențialul de producție, ci și despre stabilitate, toleranța la boli, adaptarea la stres și calitatea recoltei. Toate aceste elemente contează atunci când fermierul își planifică investițiile pentru sezonul următor, a precizat reprezentantul Corteva.

Vadim Nițu, reprezentant vânzări Corteva pentru zona de sud a Republicii Moldova, a prezentat tehnologia aplicată în lotul demonstrativ. Cultura premergătoare a fost porumbul, iar terenul a fost arat în toamnă. Sub arătură au fost administrate 200 de kilograme de îngrășământ DAP la hectar.
Semănatul a fost efectuat în jurul datei de 15 aprilie, concomitent cu administrarea a 150 de kilograme de uree la hectar. Densitatea stabilită la semănat a fost de 72.000 de semințe la hectar, iar înaintea recoltării au fost înregistrate aproximativ 65.000 de plante recoltabile.
Protecția împotriva buruienilor monocotiledonate și dicotiledonate a fost efectuată în faza de patru-șase frunze. Pe parcursul vegetației a fost aplicată și tehnologia Stoller: în faza de patru-șase frunze s-a utilizat cu Cellerate MoZn și Starter Mn Platinum, la opt frunze au fost administrate produse destinate susținerii creșterii, iar în faza de 10–12 frunze au fost aplicate Harvest More, Keylate B și un fungicid. Scopul a fost să sprijinim cultura în etapele importante de dezvoltare și să păstrăm cât mai mult din potențialul genetic al hibrizilor, a explicat Vadim Nițu.

Victor Zubac, manager agronom în cadrul companiei Bioprotect, consideră că sezonul agricol 2026 a fost mai favorabil decât anii marcați de secetă severă și temperaturi extreme. În raioanele Leova, Cantemir și Cimișlia, rezultatele diferă în funcție de tehnologia aplicată și de precipitațiile înregistrate local.
Din perspectiva raportului dintre investiție, condițiile climatice și producția obținută, hibrizii testați în sud au oferit rezultate competitive. În câmpurile de producție întâlnim niveluri diferite, începând de la aproximativ 2,5–3 tone la hectar, însă tehnologia și condițiile fiecărei gospodării influențează decisiv rezultatul final. Important este ca fermierul să aleagă o soluție pe care o poate susține tehnologic și care îi oferă stabilitate, a afirmat Victor Zubac.
Potrivit acestuia, hibrizii Pioneer demonstrează rezultate competitive și o bună adaptare la condițiile pedoclimatice din sudul Republicii Moldova.
Hibrizii Pioneer se remarcă prin productivitate, stabilitate și rezistență în condiții climatice diferite. Rezultatele obținute confirmă caracteristicile prezentate de specialiști și eficiența lor în raport cu investițiile făcute în tehnologie. Agricultorii care îi testează și obțin rezultate bune aleg să îi cultive și în sezoanele următoare, a spus Victor Zubac, manager agronom în cadrul companiei Bioprotect.

Rezultatele obținute în lotul demonstrativ de la Tochile-Răducani evidențiază potențialul productiv al hibrizilor Pioneer atunci când genetica adaptată zonei este susținută printr-o tehnologie corespunzătoare. Astfel de testări le oferă fermierilor date obținute în condiții locale și repere practice pentru alegerea hibrizilor cultivați în sezonul următor.
