O sămânță amplasată prea adânc consumă mai multe rezerve pentru a ajunge la suprafață, ceea ce poate întârzia răsărirea și reduce vigoarea plantelor. În același timp, semănatul prea superficial crește riscul ca semințele să rămână într-un strat de sol care se usucă rapid.
La fel de important este numărul de plante pe unitatea de suprafață. O cultură prea densă generează competiție pentru apă, lumină și elemente nutritive, în timp ce o densitate insuficientă poate lăsa goluri și reduce capacitatea culturii de a valorifica uniform suprafața.
Nu există o adâncime care să poată fi aplicată mecanic în orice condiții. La stabilirea acesteia trebuie luate în calcul textura și umiditatea solului, calitatea patului germinativ și calibrul semințelor.
Într-un sol cu suficientă umiditate, sămânța poate fi amplasată mai aproape de suprafață, unde răsărirea este mai rapidă. În condiții de deficit de apă în stratul superficial, poate fi necesară o amplasare ceva mai profundă, astfel încât sămânța să beneficieze de umiditatea necesară germinării.
Este important însă ca adâncimea să nu fie mărită excesiv doar pentru a ajunge la sol umed. Rapița are semințe mici și rezerve limitate, iar o distanță prea mare până la suprafață poate afecta emergența.
Pe solurile mai grele trebuie acordată o atenție suplimentară adâncimii și structurii patului germinativ, în timp ce pe solurile mai ușoare trebuie urmărită în special pierderea rapidă a umidității.
Ce se întâmplă când rapița este semănată prea adânc
Semănatul excesiv de adânc poate întârzia răsărirea și favoriza apariția unor plante mai puțin viguroase. O parte dintre semințe pot să nu mai ajungă la suprafață, ceea ce se traduce printr-o densitate finală mai mică și o cultură neuniformă.Întârzierea răsăririi este cu atât mai importantă în cazul semănatului tardiv, când plantele au la dispoziție o perioadă mai scurtă pentru a forma o rozetă și un sistem radicular suficient de dezvoltate înainte de intrarea în iarnă.
Diferențele de adâncime între semințe pot determina și răsărirea eșalonată. Astfel, pe aceeași parcelă apar plante aflate în diferite faze de dezvoltare, ceea ce complică ulterior gestionarea culturii.
La polul opus, semințele amplasate prea aproape de suprafață sunt mult mai dependente de precipitațiile din perioada imediat următoare semănatului.
Dacă stratul superficial se usucă rapid, germinarea poate fi întârziată sau întreruptă. Pot apărea astfel goluri și mai multe valuri de răsărire.
Calitatea patului germinativ devine esențială. Solul trebuie să permită un contact bun între sămânță și particulele de sol, astfel încât apa să poată ajunge la sămânță. Un teren prea afânat sau cu bulgări poate conduce la variații mari ale adâncimii chiar dacă semănătoarea este reglată corect.
În cazul rapiței, obiectivul trebuie urmărit în număr de plante pe metrul pătrat, nu doar în kilograme de sămânță utilizate la hectar.
Ca reper tehnologic, o densitate de aproximativ 40–50 de plante/m² poate asigura culturii spațiul necesar pentru dezvoltare și ramificare. Valoarea trebuie însă adaptată hibridului, epocii de semănat, condițiilor parcelei, germinației semințelor și pierderilor estimate până la răsărire.
Rapița are o capacitate importantă de compensare. Atunci când plantele beneficiază de suficient spațiu, acestea se pot ramifica mai puternic și pot forma un număr mai mare de silicve.
Din acest motiv, creșterea normei de semănat nu conduce automat la o producție mai mare.
Ce probleme apar într-o cultură prea densă
La densități ridicate, plantele încep să concureze între ele încă din primele faze pentru lumină, apă și elemente nutritive. Ele tind să se alungească, iar spațiul pentru formarea ramificațiilor laterale se reduce.O masă vegetală foarte densă poate crea și un microclimat favorabil dezvoltării unor boli, prin menținerea unei umidități mai ridicate în interiorul culturii.
În plus, plantele alungite și insuficient dezvoltate individual pot deveni mai vulnerabile la cădere și la condițiile nefavorabile din timpul iernii.
Prin urmare, supradensitatea nu trebuie privită drept o metodă de asigurare împotriva eventualelor pierderi de plante.
Ce se întâmplă când densitatea este prea mică
Nici o cultură foarte rară nu este de dorit. Golurile mari permit buruienilor să valorifice mai ușor lumina și resursele disponibile, iar suprafața terenului este acoperită mai lent.Plantele de rapiță pot compensa parțial densitatea redusă printr-o ramificare mai puternică. Capacitatea de compensare are însă limite și depinde de momentul răsăririi, aprovizionarea cu apă și nutrienți și condițiile din perioada de vegetație.
Din acest motiv, evaluarea unei culturi după răsărire nu trebuie făcută exclusiv după impresia vizuală că aceasta este „rară”. Contează numărul și, mai ales, uniformitatea plantelor viabile pe suprafață.
Cei doi parametri sunt strâns legați. Chiar dacă fermierul stabilește o normă corectă de semănat, densitatea dorită nu va fi obținută dacă semințele sunt amplasate neuniform sau la o adâncime nepotrivită.
De exemplu, o normă calculată pentru 45–50 de plante/m² poate conduce la o densitate finală mult mai redusă dacă o parte dintre semințe sunt plasate prea adânc sau într-un strat lipsit de umiditate.
În același timp, o răsărire foarte bună combinată cu o normă prea mare poate duce la supradensitate.
De aceea, reglarea semănătorii trebuie făcută nu doar în funcție de cantitatea de sămânță distribuită, ci și pentru menținerea unei adâncimi constante și a unei distribuții cât mai uniforme.
Înainte de semănat, fermierul trebuie să verifice unde se află efectiv umiditatea în profilul superficial al solului și dacă patul germinativ permite menținerea constantă a adâncimii.
Norma de semănat trebuie calculată în funcție de caracteristicile lotului de sămânță și de densitatea urmărită, ținând cont și de condițiile în care se face semănatul.
Obiectivul nu este amplasarea unui număr cât mai mare de semințe în sol, ci obținerea unei culturi uniforme, cu plante viguroase și bine distribuite, capabile să formeze înainte de iarnă un sistem radicular puternic și o rozetă bine dezvoltată.
În condiții dificile de umiditate, diferența dintre o cultură reușită și una cu răsărire neuniformă poate fi determinată de câțiva centimetri la adâncimea de semănat și de modul în care este ajustată densitatea la condițiile reale din parcelă.
Sursa: BASF