CEREALELE ÎNAINTE DE IARNĂ: Ce verificăm la rădăcini, înfrățire și uniformitatea lanului

Un lan verde și uniform la suprafață nu oferă singur suficiente informații despre pregătirea cerealelor pentru iernare. La grâu, orz și triticale, evaluarea din toamnă trebuie să includă și dezvoltarea rădăcinilor, starea zonei de înfrățire și condițiile din sol. Plantele pot avea un aspect bun deasupra solului, în timp ce înrădăcinarea este limitată de compactare, lipsa apei sau excesul de umiditate.
 
La cereale, o lungime a rădăcinii nu poate fi folosită ca prag universal pentru o cultură pregătită de iarnă. Specia, soiul, momentul semănatului și condițiile de creștere influențează dezvoltarea plantelor. Verificarea trebuie să urmărească întregul sistem, nu un singur indicator.
 
Cum examinăm rădăcinile
Pentru un control relevant, se aleg plante din mai multe zone ale parcelei, inclusiv din porțiunile cu dezvoltare slabă. Acestea se scot cu cazmaua, păstrând cât mai mult din sistemul radicular. Smulgerea poate rupe rădăcinile și poate crea o imagine greșită asupra dezvoltării lor.
 
Se urmăresc adâncimea de pătrundere, ramificarea și distribuția rădăcinilor în profilul de sol. Compararea zonelor bune cu cele slabe ajută la identificarea unor posibile limitări fizice.
 
La începutul vegetației, cerealele dezvoltă rădăcini embrionare, pornite din sămânță. Ulterior apar rădăcinile coronare, din baza tulpinii. Potrivit ghidurilor agronomice AHDB, acestea încep să se formeze când lăstarul principal are aproximativ trei–patru frunze. Prezența lor trebuie interpretată în raport cu stadiul plantei. Un sistem radicular bine dezvoltat susține accesul la apă și elemente nutritive.
 
Înfrățirea se apreciază împreună cu densitatea culturii
Numărul de frați pe plantă oferă informații despre dezvoltarea lanului, dar trebuie analizat împreună cu numărul de plante pe metru pătrat. Într-o cultură mai rară, plantele pot forma mai mulți frați; într-una deasă, concurența pentru resurse poate limita acest proces.
 
La grâu, înfrățirea este influențată puternic de data semănatului, temperatură, densitate și disponibilitatea nutrienților. Culturile semănate devreme pot forma o mare parte dintre frați în toamnă, în timp ce la semănăturile târzii înfrățirea se poate deplasa spre primăvară.
 
Numărul de frați din toamnă nu este egal cu numărul viitoarelor spice. O parte dintre lăstari se pierd ulterior, iar supraviețuirea lor contează la fel de mult ca formarea inițială. De aceea, evaluarea urmărește atât numărul, cât și dezvoltarea acestora, în raport cu starea generală a plantelor.
 
Grâul și orzul nu compensează în același mod o răsărire slabă. Orzul are o capacitate mai redusă de a compensa densitatea mică prin creșterea numărului de boabe în spic. În plus, este, în general, mai vulnerabil decât grâul la pierderile de plante pe timpul iernii.
 
Porțiunile cu băltire, plantele slab înrădăcinate și golurile din lan trebuie urmărite atent. Excesul de apă și fenomenul de descălțare, prin care alternanța îngheț–dezgheț ridică plantele și afectează rădăcinile, pot contribui la pierderile de peste iarnă.
 
Pregătirea pentru frig presupune și modificări fiziologice. În toamnă, plantele acumulează zaharuri solubile, care contribuie la protejarea țesuturilor și constituie rezerve energetice pentru perioada rece și reluarea vegetației.
 
Vernalizarea, numită și iarovizare, reprezintă îndeplinirea cerinței de temperaturi scăzute care permite cerealelor de toamnă să treacă ulterior spre dezvoltarea reproductivă. Aceasta nu trebuie confundată cu rezistența la ger: parcurgerea vernalizării nu garantează supraviețuirea unei plante slab dezvoltate.
 
Controlul înainte de iarnă trebuie să ofere un diagnostic al parcelei: unde cultura este uniformă, unde dezvoltarea întârzie și ce factori limitează plantele. Intervențiile se stabilesc pornind de la cauza identificată. O problemă de structură a solului, de umiditate sau de răsărire nu poate fi evaluată corect doar după culoarea frunzelor.
 
Sursa: ADHB