INCERTITUDINE PE PIAȚA CEREALELOR. Operatorii mizează pe continuarea acordului cu privire la exporturile ucrainene

10 nov 2022
Cotaţiile mondiale la cereale înregistrează o scădere prudentă, dar constată, în ultima săptămână, pieţele părând încrezătoare că exporturile maritime ale Ucrainei vor continua, cu zece zile înainte de expirarea unui acord vital pentru livrările mondiale de cereale, transmite AGROMEDIA, cu referire la Agerpres.

Miercuri, la bursa Euronext de la Paris, cotaţia grâului de panificaţie cu livrare în luna decembrie a revenit în jurul valorii de 331 de euro pe tonă, o scădere de aproape 8% faţă de cotaţia de peste 357 de euro pe tonă înregistrată la 1 noiembrie. Tona de porumb se tranzacţiona la 326 de euro, în scădere cu 5% faţă de valoarea înregistrată săptămâna trecută.

Aceeaşi tendinţă de scădere se înregistra şi la bursa de cereale de la Chicago, unde grâul se tranzacţiona miercuri la 8,248 dolari per bushel, iar porumbul la 6,660 de dolari per bushel.

"Teama de săptămâna trecută, când preşedintele Rusiei, Vladimir Putin a denunţat acordul cu privire la exporturile ucrainene, a trecut, iar operatorii mizează pe menţinerea coridorului.

Astăzi avem 80 de nave care aşteaptă să fie inspectate în Bosfor, pentru a merge să încarce cereale ucrainene, în pofida aşteptării şi a riscurilor, operatorii continuă să trimită nave", a declarat Damien Vercambre, trader la Inter-Courtage.

După o scurtă întrerupere, exporturile de cereale din porturile ucrainene de la marea Neagră au fost reluate joi, după revenirea Rusiei în acordul semnat cu Kievul la finele lunii iulie la Istanbul, sub egida Turciei şi ONU.

Acest acord, care ajunge la scadenţă la 19 noiembrie, a permis exportarea a 10,11 milioane de tone de produse agricole începând de la 1 august, potrivit celor mai recente date furnizate de Joint Coordination Center (JCC), care se ocupă de inspectarea navelor.

"Discuţiile continuă cu toate părţile", a anunţat JCC miercuri. La rândul său, ONU a informat că în ultimele zile s-au înregistrat "progrese" în negocierile dintre părţi.

În aşteptarea unui nou acord, pe pieţele mondiale, grâul rusesc se bucură de o competitivitate fără egal.
"În această dimineaţă, se tranzacţiona pentru 300 de dolari pe tonă, faţă de 340 de dolari pentru grâul francez şi 375 de dolari pentru grâul american", a precizat Damien Vercambre.

Potrivit lui Gautier Le Molgat, analist la Agritel, grâul rusesc care ajunge pe piaţă în cantităţi mari, profită de aprecierea monedei euro în raport cu dolarul, care penalizează exporturile europene.

Analiştii aşteaptă acum publicarea, în cursul serii de miercuri, a raportului lunar al Departamentului american al Agriculturii (USDA), care ar putea revizui în sus estimările referitoare la producţia de grâu a Rusiei şi în scădere previziunile privind producţia de cereale în emisfera sudică, în special în Argentina, după mai multe săptămâni fără ploaie.
loading ...