Ministrul german al Agriculturii, Cem Özdemir, a cerut marţi, la Bruxelles, amânarea unei reguli europene care prevede rotaţia culturilor agricole, în ideea de a permite fermierilor să cultive mai mult grâu pentru a face faţă consecinţelor războiului din Ucraina, transmite AGROMEDIA, cu referire la Realitatea.md.
Regula europeană urma să intre în vigoare în 2023 și constă în modificarea culturilor agricole de la un an la altul, pe o parcelă de teren, în ideea de a proteja solul şi este una dintre condiţiile impuse pentru ca un fermier să poată primi subvenţii directe în cadrul noii Politicii Agricole Comune.
Cem Özdemir, reprezentant al Partidului Ecologist, a cerut Comisiei Europene să amâne, pentru 2024, aplicarea acestei reguli şi a făcut această propunere cu prilejul unei reuniuni a miniştrilor europeni ai Agriculturii.
Acum avem de gestionat o situaţie excepţională şi cred că aceasta ne va ajuta ca fermierii noştri să poată cultiva din nou grâu, în ideea de a veni în sprijinul pieţei”. În timp ce nivelul ridicat de autosuficienţă din Germania, dar şi din toată Uniunea Europeană, ne permite să garantăm securitatea alimentară în Europa, acest lucru nu este valabil în alte părţi şi avem o responsabilitate faţă de restul lumii, a adăugat Cem Özdemir.
Amintim că invazia rusească în Ucraina a provocat o criză de aprovizionare şi a explozie a preţului grâului, în condiţiile în care Rusia şi Ucraina sunt responsabile, împreună, pentru 30% din comerţul mondial cu această cereală.