Cultura de cereale păioase este cea care petrece cel mai mult timp în câmp. Din toamnă, luna octombrie, și până la recoltat, cultura se află 10 luni în câmp timp în care este expusă atacurilor bolilor, prezenței buruienilor, și nu în ultimul rând, atacului dăunătorilor.
Compania ADAMA are un portofoliu bogat de produse pentru protecția culturii de cereale păioase, care, în prezent, acoperă aproape în totalitate principalele probleme cu care se confruntă fermierii.
Adrian Cosor, Director de Marketing ADAMA:
În ultimii ani, ne confruntăm din ce în ce mai des cu fenomenul acesta de ierni blânde, secetoase de cele mai multe ori, în care buruienile, fiind mai bine adaptate, răsar și provoacă probleme culturilor de cereale încă din toamnă. Din acest motiv, recomandăm o protecție încă din primele faze de vegetație, de la răsărit, cu aplicarea produsului Trinity.
Dacă apar probleme cu afidele, în toamnele secetoase în special, atunci recomandarea noastră este de a aplica un insecticid. Produsul ADAMA, Mavrik este cel pe care îl recomandăm fermierilor noștri.
O altă opțiune pentru controlul afidelor în toamnă, dar și în primăvară este Kestrel.
La plecarea în vegetație, pentru tratamentul 1, compania ADAMA recomandă o combinație de 2 produse Phoenix și Leander. Sunt 2 fungicide care protejează păioasele împotriva principalelor boli ce se pot instala în această fază.
Adrian Cosor, Director de Marketing ADAMA:
De exemplu, Septoriozele pot apărea încă din toamnă, atunci când aceasta este umedă și călduroasă. Phoenix este produsul care protejează plantele împotriva acestei boli. Leander vine în ajutor atunci când sunt infestări cu Făinare.
Pentru mai multe detalii despre cum funcționează fiecare produs în parte, priviți materialul video.