SECETA A AFECTAT NEGATIV CULTURILE DE GRÂU. Fermierii spun că vor recolta cantități mici în acest an

17 mai 2022
După un an cu recolte record de cereale, 2022 a dat peste cap așteptările agricultorilor. Fermierii din zona de Sud a țării sunt îngrijorați de efectele negative pe care le poate avea seceta din acest an asupra cerealelor, în special a grâului. În toamnă, perioada când s-a semănat grâul, cantitatea de precipitați a fost foarte mică. Primăvara, la fel, este secetoasă. Astfel, grâul a înfrățit în proporții mici.

Petru Ianioglo, administratorul întreprinderii agricole Maidan-Grup din satul Cioc-Maidan prelucrează peste 2.600 de hectare de teren arabil și 323 de hectare de livezi și podgorii. Fermierul susține că în acest an, agricultorii din regiune pe lângă inflație, mai sunt afectați și de secetă. 



Seceta a afectat grav plantațiile de grâu. În acest an, estimăm o recoltă de 2,5 – 3 tone la hectar. Este îngrozitor ce se întâmplă, dacă nu plouă zilele următoare, va fi grav. Anul trecut, a fost excepție. Așa roadă nu a fost cred că în ultimii 100 de ani. Din spusele fermierilor din alte regiuni ale țării, situația este și mai proastă acolo unde precipitații au fost și mai puține decât la noi. Sunt câțiva mai norocoși, dar puțini. Ce ține de noi, facem toate lucrările necesare, acum doar așteptăm ploaia. Am investit, dar nu știm ce ne așteaptă. Sperăm că grâul va avea preț bun, a declarat pentru Agromedia, Petru Ianioglo.

Și Constantin Fucidji, fondatorul întreprinderii agricole Ekinnik Yeri din satul Chirsovo, specializată în cultivarea grâului de toamnă, porumbului, rapiței, orzului, mazării, spune că seceta din acest an este principala problemă a culturilor de grâu.

Nu am avut precipitații nici toamna, nici primăvara, grâul nu a înfrățit așa cum ne-am așteptat. Chiar astăzi, au venit în câmp specialiștii cu care lucrăm și examinăm culturile. Potrivit estimărilor, în situația în care suntem în prezent, am putea recolta 3 tone de grâu la hectar. Dar, dacă zilele următoare va ploua, am putea avea și 8 tone, a declarat pentru Agromedia, Constantin Fucidji.



Întreprinderea procesează peste 1050 de hectare și este una dintre cele mai mari din regiune. Anul trecut, a reușit să recolteze cantități record de cereale.

Regiunea noastră se află în zona agriculturii riscante și trebuie să ținem cont de aceste riscuri. Acum doi ani, seceta a provocat daune enorme sectorului аgricol, am pierdut de fapt 2/3 din bugetul autonomiei, iar lovitura principală a fost cauzată agriculturii de câmp. Noi ținem minte, cum fermierii au fost obligați să replanteze câmpurile de grâu de toamnă în primăvara anului 2020. Aceste riscuri ar trebui reduse la minimum prin utilizarea semințelor de reproducere de elită și o serie întreagă de măsuri pentru atenuarea efectelor negative ale schimbărilor climatice – construcția bazinelor de depozitare și a sistemelor de irigații, restaurarea centurilor forestiere și amenajarea teritoriului pustiilor, a declarat Irina Vlah, bașcanul UTA Găgăuzia.
 
loading ...