TRIFOIUL DE ALEXANDRIA: Furaj proteic pentru animale și sursă de azot pentru sol

Trifoiul de Alexandria (Trifolium alexandrinum), cunoscut și ca trifoi egiptean sau „berseem”, este o leguminoasă anuală cultivată pentru hrana animalelor. Planta formează tulpini erecte, ramificate, frunze trifoliate și inflorescențe alb-gălbui. Crește rapid și, la soiurile adaptate pentru mai multe coase, se regenerează după recoltare dacă are suficientă umiditate. Este utilizat în special ca masă verde, dar poate fi conservat și prin însilozare.
 
Valoarea sa furajeră vine din conținutul de proteină și din digestibilitate. Datele Mississippi State University indică aproximativ 18–23% proteină brută în substanța uscată, cu variații în funcție de maturitatea plantelor și condițiile de cultivare. Procentul se referă la furajul fără apă: 100 kg de masă verde nu conțin 18–23 kg de proteină. Trifoiul de Alexandria furnizează și fibre, minerale, inclusiv calciu, și carotenoizi.
 
În hrana bovinelor, poate completa furajele cu un conținut redus de proteină. Pentru vacile de lapte, proporția în rație trebuie stabilită în funcție de producție, consumul de substanță uscată și celelalte ingrediente. Un conținut bun de proteină nu înlocuiește necesarul de energie și de fibră eficientă. Specia este descrisă în literatura de specialitate ca având un potențial foarte redus de provocare a meteorizației, însă introducerea unui furaj nou trebuie făcută treptat.
 
Apa este unul dintre principalii factori care limitează cultura. Trifoiul de Alexandria preferă solurile fertile, cu umiditate suficientă, și suportă seceta mai slab decât lucerna. Solurile puternic acide sunt nefavorabile; recomandările universitare indică un pH de peste 6. Fertilizarea cu fosfor și potasiu se stabilește pe baza analizei solului, iar aplicarea borului trebuie justificată prin identificarea unui deficit.
 
Semințele sunt mici și necesită un pat germinativ mărunțit, nivelat și ferm. Ca reper, recomandările SARE indică semănatul superficial, la aproximativ 0,6 cm, și norme de circa 9–14 kg/ha la semănatul în rânduri sau 17–22 kg/ha prin împrăștiere. Norma se ajustează după germinație, metoda de semănat și recomandările soiului. Cultura poate fi asociată cu ovăz sau raigras, reducând corespunzător cantitatea fiecărei componente.
 
Fixarea azotului depinde de formarea nodozităților și de o simbioză eficientă cu bacteriile compatibile. Pe terenurile unde acestea lipsesc, semințele pot necesita inoculare. Fertilizarea abundentă cu azot poate reduce nodularea; cultura are însă nevoie de o nutriție minerală echilibrată.
 
Trifoiul de Alexandria poate contribui la îmbunătățirea fertilității solului prin fixarea azotului atmosferic, cu ajutorul bacteriilor care formează nodozități pe rădăcini. O parte din acest azot rămâne în rădăcini și în resturile vegetale încorporate în sol, devenind treptat disponibilă pentru cultura următoare. Resturile vegetale aduc și materie organică, iar acoperirea terenului poate ajuta la protejarea solului împotriva eroziunii. Beneficiile depind de dezvoltarea culturii și de cantitatea de biomasă rămasă pe teren; când masa verde este recoltată pentru furaj, o parte importantă din azot este îndepărtată odată cu aceasta.