Din punct de vedere fiziologic, vernalizarea nu este o simplă „călire” la frig, ci un proces intern de reglare hormonală și genetică. În această perioadă, în țesuturile meristematice ale plantei au loc modificări biochimice care „activează” potențialul de înflorire. Fără parcurgerea acestei etape, plantele rămân în stadiu vegetativ, dezvoltând frunze și frați, dar fără a produce spice sau semințe viabile.
Literatura de specialitate subliniază că vernalizarea are loc separat la nivelul fiecărui frate format și poate fi parcursă inclusiv de boabele aflate în curs de germinare sau de plăntuțele abia răsărite, dacă acestea sunt supuse unui regim termic adecvat. Conform lucrării universitare de referință Fitotehnie – Cereale și leguminoase pentru boabe, procesul este considerat o condiție obligatorie pentru intrarea culturilor de grâu de toamnă în etapa generativă
Durata și eficiența vernalizării depind de mai mulți factori:
- temperatura medie zilnică (de regulă între 0 și +5 grade Celsius);
- durata expunerii la frig;
- starea de nutriție a plantei;
- umiditatea solului;
- particularitățile genetice ale soiului.
Pentru agricultori, vernalizarea este un indicator indirect al reușitei culturilor de toamnă. Alegerea epocii corecte de semănat, adaptarea soiurilor la zona climatică și menținerea unei nutriții echilibrate în toamnă sunt factori care contribuie decisiv la parcurgerea optimă a acestui stadiu biologic. În contextul schimbărilor climatice, monitorizarea temperaturilor din sezonul rece devine tot mai relevantă, deoarece vernalizarea influențează direct potențialul de producție al cerealelor păioase.
