ALTERNANȚA DE RODIRE: CUM POATE FI CONTROLATĂ, CAUZE, SPECII PREDISPUSE

Ce este alternanța de rodire

În plantaţiile pomicole, unele specii şi soiuri rodesc în fiecare an, în timp ce altele fructifică o dată la 2-3 ani. Fructificarea bienală sau trienală se întâlneşte mai frecvent la speciile cu fructul mare (măr, păr, gutui) şi mai rar la speciile cu fructul mic (cireş, vişin). Există însă şi specii, precum piersicul, care, indiferent de mărimea recoltei, fructifică în fiecare an. Aceste exemple arată că, în aceleaşi condiţii de cultură, unele specii de pomi au tendinţa naturală să fructifice periodic, în timp ce altele se comportă normal, formând muguri de rod în fiecare an.

La speciile predispuse să fructifice intermitent, acest comportament se bazează pe existenţa unor cantităţi mai mari de fotoasimilate de care beneficiază mugurii vegetativi (după recoltarea fructelor) pentru a se transforma în muguri de rod.

Mai avizate la fructificarea bienală şi trienală sunt soiurile partenocarpice care, în anul de rodire, beneficiază de condiţii excelente pentru polenizare, dublându-şi sau triplându-şi uneori numărul de fructe legate.

Fructifică, de asemenea, intermitent soiurile de măr care în anul rodirii, leagă şi îşi menţin un număr mare de fructe până la recoltare. În anii cu un atac puternic de omizi, rapăn sau făinare, când frunzişul este distrus parţial sau total, mugurii de rod nu se mai formează, iar pomii sunt antrenaţi de asemenea în alternanţa de rodire.

De ce unele soiuri au cicluri prelungite de rodire

Abaterile sau menţinerea soiurilor de măr în cicluri prelungite (rodire la 2-3 ani) sunt determinate în principal de portaltoi, gradul de autonomie a ramurilor, vârsta pomilor, mărimea recoltei şi factorii climatici.
Fructificarea în cicluri prelungite a soiurilor cu o autonomie pronunţată a ramurilor pare să fie stimulată de translocarea asimilatelor din frunzele lăstarilor vegetativi spre punctele de rodire. Vârsta pomilor amplifică sau reduce durata ciclului de rodire a mărului în funcţie de precocitatea şi de vigoarea pomului, indusă de portaltoi.

Merii tineri, altoiţi pe portaltoii M27 şi M26, rodesc mai devreme şi de aceea sunt antrenaţi mai uşor în alternanţa de rodire decât cei asociaţi cu portaltoii M106, M109, A2 şi franc, care încep să fructifice mai târziu. Practica a dovedit că, indiferent de asociaţia soi/portaltoi, fructificarea bienală este mai prezentă la pomii supraîncărcaţi cu rod şi mai bătrâni, care au multe ramuri subţiri şi epuizate.

Care sunt factorii care duc la alternanța de rodire

După Monselise şi Goldschmidt, factorii cauzali în declanşarea alternanţei de rodire a pomilor pot fi: îngheţurile târzii de primăvară, vremea răcoroasă în timpul polenizării florilor, umiditatea redusă a aerului, stresul edafic, bolile şi insectele care atacă florile, frunzele şi fructele.

Menţinerea pomilor într-o fructificare intermitentă vreme îndelungată este atribuită în totalitate factorilor endogeni, care controlează permanent echilibrul dintre rccoltă-crcştere şi formarea mugurilor de rod. Implicarea factorului genetic în fructificarea bienală a pomilor este uneori îndoielnică datorită comportamentului contradictoriu înregistrat în diferite zone climatice. Cu toate acestea, se poate spune că unele soiuri fructifică anual, în timp ce altele au o rodire constant bienală.

Controlul alternanţei

În plantaţiile intensive şi superintensive, controlul alternanţei de rodire a pomilor se realizează relativ uşor prin tăieri de producţie (de normare a încărcăturii) aplicate diferenţiat pe grupe de soiuri şi categorii de vârstă a pomilor, prin rărirea chirilică a florilor şi fructelor, prin irigări şi fertilizări corelate cu zona de cultură şi mărimea recoltei de fructe.

Tăierile de producţie aplicate diferenţiat asigură un spor de recoltă de 28-42% la pomii tineri şi 34-63% la pomii maturi. În plus, acestea îmbunătăţesc calitatea fructelor şi anulează tendinţa de fructificare bienală a pomilor.
Tăierile se execută în perioada repausului (tăieri în uscat) şi în timpul vegetaţiei (tăieri în verde). Prin tăierile în uscat se asigură o repartizare uniformă a rodului în coroana pomului, iar prin tăierile în verde se stabileşte numărul de inflorescenţe pe ramurile lungi, se îmbunătăţeşte regimul de lumină din interiorul coroanei şi se stimulează randamentul fotosintezei frunzelor şi diferenţierea mugurilor de rod.

Bibliografie: POMICULTURA APLICATĂ. Nicolae Ceapoiu