APLICAREA MICORIZELOR LA CULTURILE AGRICOLE: Momentele-cheie pentru rezultate bune

Micorizele reprezintă asocieri simbiotice naturale dintre anumite ciuperci benefice și sistemul radicular al plantelor, având un rol esențial în nutriția vegetală, utilizarea apei și creșterea toleranței culturilor la stresul de mediu. Pentru ca aceste asocieri să fie eficiente, momentul aplicării micorizelor este decisiv.
 
Micorizele se formează atunci când ciupercile micorizice colonizează rădăcinile plantelor, extinzând capacitatea acestora de a explora solul. Prin această relație, plantele pot absorbi mai eficient fosforul, azotul și alte microelemente greu accesibile, precum și apa din straturile mai profunde ale solului. În schimb, ciupercile primesc carbohidrați rezultați din fotosinteză. Această interacțiune contribuie la dezvoltarea unui sistem radicular mai bine ramificat, la creșterea rezistenței la secetă, salinitate și temperaturi extreme, precum și la reducerea impactului bolilor de sol.
 
Momentul aplicării micorizelor este esențial deoarece ciupercile micorizice se pot asocia doar cu rădăcini tinere, aflate în creștere activă. Aplicarea tardivă, atunci când sistemul radicular este deja format sau când solul este excesiv fertilizat, reduce semnificativ gradul de colonizare și eficiența produsului.
 
Cel mai bun moment pentru aplicarea micorizelor este la începutul vieții plantei, în timpul semănatului. În această etapă, rădăcinile embrionare intră rapid în contact cu inoculantul, ceea ce favorizează formarea timpurie a simbiozei. Micorizele pot fi aplicate direct pe semințe sau pe linia de semănat, metodă frecvent utilizată în culturile de câmp, legume și plante furajere.
 
Un alt moment favorabil este transplantarea răsadurilor sau a materialului săditor. În cazul legumelor, pomilor fructiferi sau viței-de-vie, sistemul radicular este încă în dezvoltare, iar micorizarea realizată prin tratarea rădăcinilor sau aplicarea inoculantului în groapa de plantare permite o colonizare rapidă și stabilă.
 
În plantațiile deja înființate, micorizele pot fi aplicate la începutul sezonului de vegetație, atunci când plantele pornesc în creștere și dezvoltă noi rădăcini. Aplicarea prin udare sau încorporarea granulelor în zona activă a rădăcinilor permite contactul direct dintre inoculant și rădăcinile tinere, favorizând instalarea simbiozei.
 
În anumite tehnologii, micorizele pot fi aplicate și în timpul pregătirii solului, înainte de semănat sau plantare. În acest caz, inoculantul este distribuit uniform în stratul superficial al solului, urmând ca rădăcinile tinere să intre ulterior în contact cu ciupercile micorizice. Eficiența acestei metode depinde de rapiditatea cu care rădăcinile ajung în zona tratată.
 
Eficiența micorizelor este influențată de mai mulți factori, printre care compatibilitatea dintre tipul de micoriză și cultura cultivată, calitatea inoculantului și condițiile solului. Majoritatea culturilor agricole răspund pozitiv la micorizele arbusculare, în timp ce micorizele ectotrofice sunt specifice în principal speciilor forestiere. Solurile bine aerate, cu structură stabilă și fără exces de fosfor favorizează colonizarea, în timp ce fertilizarea excesivă și utilizarea necontrolată a fungicidelor pot reduce eficiența produselor micorizice.
 
Micorizele reprezintă un instrument biologic important pentru agricultura modernă, însă beneficiile lor pot fi valorificate doar dacă sunt aplicate la momentul potrivit. Cele mai bune rezultate se obțin atunci când micorizarea este realizată la începutul vieții plantei sau în perioadele de formare activă a rădăcinilor, contribuind astfel la sănătatea culturilor, utilizarea eficientă a nutrienților și stabilitatea producțiilor agricole.

Sursa: Genesis