CUM SE PLANTEAZĂ KAKI, RECOMANDĂRI PRACTICE

29 oct 2024
Diospyros kaki sau crumalul japonez este un fruct exotic originar din China, cultivat și apreciat în Asia de mii de ani. Fructul are o formă rotundă sau ovală și o culoare care variază de la galben-portocaliu la roșu intens în funcție de soi. Pulpa este dulce, cu o textură cremoasă și un gust ușor astringent atunci când fructul nu este complet copt.
 
Arborele de kaki este de talie medie, cu o coroană densă și frunze căzătoare. Crește lent și poate atinge o înălțime de până la 10 metri. Florile sunt mici și de culoare alb-verzuie, iar fructele se dezvoltă din flori femele.
 
Cultivarea arborelui de kaki în țara noastră este posibilă, dar cu anumite limitări impuse de condițiile climatice. Cele mai potrivite regiuni pentru cultivarea kaki sunt cele cu un climat mai blând, cu veri calde și toamne lungi și însorite. Zonele de câmpie și dealurile din sud și vestul țării oferă condiții mai bune, unde temperaturile scăzute în timpul iernii sunt mai puțin severe.
 
Plantare kaki
Kaki este un arbore sensibil la îngheț, în special în primii ani de viață. Temperaturile sub -18°C pot afecta grav planta. De aceea, este important să alegeți soiuri rezistente la frig și să plantați în zone adăpostite.
 
Citiți și: CUM SĂ CREȘTI KAKI ÎN MOLDOVA– plantare și îngrijire în grădină și în ghiveci

Arborele de kaki prefera solurile bine drenate și nu suportă excesul de apă și are nevoie de cel puțin 6-8 ore de lumină solară directă în fiecare zi.
 
În ultimii ani, au fost create și soiuri de kaki mai rezistente la frig, precum Rosseyanka și Nikita, care pot suporta temperaturi mai scăzute. Cu toate acestea, chiar și aceste soiuri necesită o protecție suplimentară în timpul iernilor foarte aspre.
 
Cel mai bun moment pentru a planta un arbore de kaki este primăvara devreme, după ce pericolul de îngheț a trecut. În aceasta perioadă, solul este încă umed și planta are suficient timp să se adapteze înainte de sosirea verii. Totuși, plantarea poate fi efectuată și toamna, cu condiția că temperaturile să nu scadă sub -5°C în următoarele săptămâni.
 
Optați pentru puieți sănătoși, cu un sistem radicular bine dezvoltat și fără semne de boli sau dăunători. Vârsta optimă a puieților este de 1-2 ani. Înainte de plantare, tăiați rădăcinile deteriorate și scurtați-le ușor pentru a stimula creșterea noilor rădăcini.
 
Kaki preferă solurile fertile, bine drenate și cu o reacție ușor acida (pH 5.5-6.5). Înainte de plantare, săpați o groapă cu dimensiuni de aproximativ 60x60x60 cm. Amestecați pământul excavat cu compost sau îngrășământ organic, Vermicompost Wurmgold Dünger, pentru a îmbunătăți fertilitatea solului.
 
Alegeți un loc însorit, ferit de vanturile puternice. Distanța dintre doi pomi de kaki trebuie să fie de cel puțin 4-5 metri, pentru a permite dezvoltarea corespunzătoare a coroanei. La plantare, așezați puieții în groapă astfel încât punctul de altoire să fie la nivelul solului. Umpleți groapa cu pământ, tasați ușor și udați bine.
 
Îngrijirea kaki după plantare:
  • În primul an, udă regulat puieții, mai ales în perioadele secetoase.
  • Acoperă solul din jurul puieților cu un strat de mulci (paie, scoarță de copac) pentru a reține umiditatea și a reduce evaporarea.
  • În primii ani, efectuează tăieri de formare pentru a crea o coroană echilibrată și pentru a stimula creșterea ramurilor fructifere.
  • În zonele cu ierni aspre, protejează trunchiul și rădăcinile puieților cu materiale nețesute sau paie.
 
Sursa: Garden Farm
loading ...