DURONDEAU, SOIUL BELGIAN DE PĂR CU GUST DULCE-ACRIȘOR

Durondeau este un soi vechi belgian de păr, cunoscut și sub denumirile Beurré Durondeau, Beurré de Tongres sau Poire de Tongres. A fost obținut în anul 1811 de Charles Louis Durondeau, în localitatea Tongre-Notre-Dame din Belgia. Soiul este apreciat pentru fructele mari, cu gust dulce-acidulat și aromă pronunțată. Perioada de consum este însă relativ scurtă, iar momentul recoltării și maturarea după cules influențează mult calitatea pulpei. Perele au mărime medie spre mare și o formă piriformă, ușor conică și bombată. Conturul poate fi neregulat, cu mici denivelări.
 
Coaja este groasă, netedă sau ușor aspră. Înainte de maturare are o culoare verde-închis, acoperită parțial cu pete ruginii. Pe partea expusă la soare apare frecvent o nuanță brun-roșiatică sau roșu-carmin. La maturitate, culoarea de fond devine galben-aurie sau bronzată. Pulpa este albă, inițial fermă și ușor crocantă. Pe măsură ce fructul se maturează, devine suculentă, fondantă și aromată. Gustul combină o cantitate ridicată de zaharuri cu o aciditate bine pronunțată.
 
Imediat după recoltare, fructele mai ferme pot fi utilizate la preparate termice, compoturi și produse de patiserie. După maturarea postrecoltare, Durondeau devine o pară bună pentru consum proaspăt.
 
Recoltarea începe, în mod obișnuit, în a doua jumătate a lunii septembrie și se poate prelungi până la jumătatea lunii octombrie. Data exactă depinde de temperaturile din timpul sezonului, zona de cultură, portaltoi și încărcătura de fructe.
 
Perele nu trebuie lăsate să se înmoaie complet în pom. Se recoltează când au ajuns la maturitatea de cules, dar pulpa este încă fermă. Fructul este pregătit pentru recoltare atunci când se desprinde prin ridicare și o ușoară răsucire, fără smulgerea pedunculului. Durondeau nu este un soi destinat depozitării îndelungate. Dacă fructele sunt consumate prea târziu, pulpa se poate înmuia excesiv, poate deveni făinoasă și își pierde aciditatea și aroma caracteristice. Unele fructe pot prezenta și brunificări interne.
 
Pomul are o vigoare medie și formează o coroană largă, cu port piramidal. Ramurile sunt relativ subțiri, deschise și pot deveni pendente sub greutatea producției. În funcție de portaltoi și sistemul de conducere, pomul poate ajunge la aproximativ șase metri înălțime și patru metri lățime. În plantațiile intensive, dimensiunea pomului este controlată prin portaltoi, distanța de plantare, susținere și tăieri. Portaltoiul trebuie ales în funcție de tipul solului, disponibilitatea apei pentru irigare și densitatea livezii. Portaltoii de gutui reduc vigoarea și grăbesc intrarea pe rod, dar au cerințe mai mari față de sol și pot prezenta incompatibilitate cu unele soiuri. Compatibilitatea combinației Durondeau–portaltoi trebuie verificată la furnizorul materialului săditor.
 
Soiul se înmulțește prin altoire sau oculație. Pomii obținuți din semințele fructelor nu păstrează caracteristicile soiului. Durondeau înflorește, de regulă, în aprilie și este încadrat în grupa soiurilor cu înflorire mijlocie. Fiind un păr european care înflorește relativ devreme, florile pot fi afectate de înghețurile târzii de primăvară.
 
Unele surse descriu soiul ca parțial autofertil, iar altele ca autosteril. Pentru o legare constantă și o producție mai bună, este recomandată plantarea unui polenizator compatibil, care înflorește în aceeași perioadă. Conference, Williams și Beurré Hardy sunt menționate frecvent ca posibili polenizatori, însă suprapunerea înfloririi trebuie verificată în condițiile locale.
 
Durondeau produce polen de calitate și poate contribui, la rândul său, la polenizarea altor soiuri cu aceeași perioadă de înflorire. Activitatea albinelor și vremea din timpul înfloritului influențează direct legarea fructelor. Soiul are nevoie de un teren însorit și protejat de vânturile reci. Lipsa luminii reduce colorarea fructelor, acumularea zaharurilor și formarea mugurilor de rod.
 
Solul potrivit trebuie să fie profund, fertil, reavăn, dar bine drenat. Sunt preferate solurile cu reacție neutră sau slab acidă. Terenurile foarte acide, solurile superficiale și cele cu exces de calcar pot limita dezvoltarea pomului și absorbția elementelor nutritive.
 
Apa nu trebuie să stagneze în zona rădăcinilor. În același timp, perioadele lungi de secetă pot reduce mărimea fructelor și pot provoca o maturare neuniformă. În livezile comerciale, irigarea trebuie stabilită în funcție de umiditatea solului, faza de dezvoltare și portaltoi, nu după un program fix.
 
Durondeau este considerat un soi fertil, capabil să formeze producții ridicate. În anii cu legare abundentă, fructele trebuie rărite pentru a obține un calibru comercial și pentru a evita supraîncărcarea ramurilor.
 
Rărirea permite pomului să distribuie mai bine apa și elementele nutritive către fructele rămase. O încărcătură prea mare poate conduce la fructe mici, ramuri rupte, maturare neuniformă și o diferențiere mai slabă a mugurilor de rod pentru anul următor.
 
Tăierile trebuie să păstreze coroana luminată și să evite aglomerarea ramurilor. Deoarece fructele capătă culoarea roșiatică pe partea expusă la soare, distribuirea luminii în coroană influențează și aspectul comercial.
 
Dintre dăunători, trebuie monitorizate afidele, viermele fructelor, acarienii și insectele care atacă florile, frunzele sau fructele. Protecția se stabilește în baza controalelor din livadă și a avertizărilor fitosanitare, folosind numai produse omologate.
 
Îndepărtarea fructelor mumificate, tăierea ramurilor bolnave, aerisirea coroanei și evitarea excesului de azot reduc presiunea agenților patogeni. Pomii trebuie controlați atent în perioada înfloritului și după episoadele de ploaie și temperaturi favorabile infecțiilor.