MANA CEPEI (PERONOSPORA DESTRUCTOR): Simptome, condiții favorabile și combatere

Mana cepei este una dintre cele mai periculoase boli foliare ale culturilor din genul Allium. În anii cu primăveri răcoroase, umiditate ridicată și perioade lungi de rouă, infecția se poate extinde rapid, provocând uscarea prematură a frunzelor, stagnarea creșterii și formarea unor bulbi mici, slab maturizați și dificil de păstrat.
 
Agentul patogen, Peronospora destructor, este un oomicet, nu o ciupercă propriu-zisă. Acesta atacă în special ceapa, dar poate infecta și usturoiul, prazul, șalota și alte specii din genul Allium. Agentul se dezvoltă numai în țesuturi vii, însă poate supraviețui între sezoane în bulbii infectați, în samulastră, în resturile vegetale și în sol, sub formă de structuri rezistente. UC Integrated Pest Management
 
Primele simptome apar frecvent pe frunzele mai bătrâne, sub forma unor pete alungite, de culoare verde-deschis sau gălbuie. În condiții de umiditate ridicată, pe suprafața zonelor afectate se formează un înveliș fin, cenușiu-violaceu, reprezentat de structurile de înmulțire ale agentului patogen.
 
Pe măsură ce boala avansează, țesuturile își pierd culoarea, devin galbene, apoi brune și se usucă. Frunzele își pierd rigiditatea, se îndoaie și se pot prăbuși. Atacul sever reduce suprafața foliară activă, iar planta nu mai poate acumula suficientă substanță nutritivă în bulb.
 
Leziunile provocate de mană pot fi colonizate ulterior de alți agenți patogeni, în special de Alternaria porri și Stemphylium vesicarium. Din acest motiv, culoarea violacee sau brună a petelor nu este suficientă pentru stabilirea diagnosticului, iar simptomele trebuie analizate împreună cu evoluția vremii și istoricul parcelei.
 
În cazul infecțiilor sistemice, plantele rămân mai mici, au frunze palide și pot forma bulbi moi, apoși sau insuficient maturizați, cu rezistență redusă la depozitare.
 
Mana este favorizată de temperaturile moderate și de umiditatea ridicată din interiorul culturii. Sporularea se produce în special noaptea, când umiditatea relativă la nivelul frunzelor ajunge la aproximativ 95%. Sporii sunt transportați de vânt, iar după depunerea pe plante au nevoie de frunze umede pentru a declanșa infecția.
 
La temperaturi cuprinse aproximativ între 6 și 16°C, chiar și două-trei ore de umectare a frunzelor pot fi suficiente pentru infectare. La temperaturi mai ridicate, perioada necesară este mai lungă. Intervalul dintre infectare și apariția unei noi generații de spori poate fi de 8–16 zile, ceea ce explică evoluția explozivă a bolii atunci când nopțile răcoroase și umede se repetă. UC Integrated Pest Management
 
Parcelele dense, slab aerisite, amplasate în zone joase sau irigate seara prin aspersiune prezintă un risc mai mare. Boala este favorizată și de fertilizarea excesivă cu azot, care menține plantele fragede și formează un foliaj abundent, greu de uscat.
 
Combaterea începe înainte de apariția focarelor. În cazul manei, tratamentele efectuate după extinderea bolii nu mai pot reface țesuturile distruse. Protecția trebuie începută preventiv, pe baza condițiilor meteorologice, a avertizărilor fitosanitare și a istoricului parcelei.
 
Pentru reducerea sursei de infecție este recomandată o rotație de cel puțin trei ani cu plante care nu aparțin genului Allium. Samulastra, plantele bolnave și resturile vegetale trebuie îndepărtate, iar la plantare trebuie folosiți bulbi și material de înmulțire sănătos.
 
Cultura trebuie amplasată pe terenuri bine drenate, cu o bună circulație a aerului. Orientarea rândurilor în direcția vânturilor dominante favorizează uscarea foliajului. Irigarea prin aspersiune, dacă nu poate fi evitată, trebuie programată astfel încât frunzele să se usuce rapid; udarea seara sau noaptea prelungește perioada favorabilă infectării.
 
Fertilizarea cu azot trebuie adaptată consumului culturii. Excesul stimulează formarea unei mase foliare dense și prelungește sensibilitatea plantelor, fără a garanta o producție mai mare.
 
Pentru combaterea manei cepei se utilizează fungicide cu acțiune specifică asupra oomicetelor, pe bază de mandipropamid, dimetomorf, oxatiapiprolin, ametoctradin, fluopicolid, ciazofamid, metalaxil-M, fosetil de aluminiu sau fosfonați. Produsele cuprice pot completa protecția preventivă, însă au eficacitate limitată în condiții de presiune ridicată. Pentru prevenirea rezistenței, substanțele active trebuie alternate în funcție de grupa FRAC și nu aplicate repetat.