KIWI, PORTOCALE ȘI POMELO MADE IN MOLDOVA. Cum reușește Vladimir Munteanu să crească fructe exotice în grădina casei, vedeți în material

01 nov 2022
În perioada în care gospodarii moldoveni strâng cartofii și culeg merele, Vladimir Munteanu, în vârstă de 69 de ani din Chișinău adună roada de kiwi crescute chiar în curtea casei sale din Capitală. Anul acesta, bărbatul se laudă cu o cantitate record de 60 de kilograme, transmite AGROMEDIA, cu referire la Canal2.

Pomii exotici cresc în gospodăria lui Vladimir din 2014. Primii puieți au fost aduși din Bulgaria. Aflându-se acolo în vacanță, a mers și la un institut din Plovdiv de unde a și luat tufele de kiwi.

Primul an, au stat în oranjerie, iar anul următor, primăvara i-am sădit în grădină. În acea iarnă, a fost un ger cumplit, -25 de grade Celsius. Am crezut că nu mai iese nici un kiwi, mai ales că au înghețat aproape toți trandafirii din grădină, dar, spre uimirea mea, kiwi a supraviețuit 100% și sunt și în ziua de azi, povestește bărbatul.

Vladimir spune că să crești kiwi nu este mai greu decât struguri, cireșe sau vișine. Clima noastră este prielnică pentru această cultură și nu are dăunători. Unicul dușman al fructului exotic este grindina. În acest an, primejdia a ocolit recolta.

Pomii înfloresc la sfârșitul lunii aprilie și îi recoltăm toamna, înainte de temperaturile de 0 grade. Ce facem cu recolta? O dăm prietenilor și mai facem dulceață, susține gospodarul.

Spre deosebire de fructele din livezile noastre, kiwi nu poate fi consumat imediat după ce este cules, este încă foarte acru, mai spune Vladimir.

Noi le păstrăm în jur de o lună, o lună jumătate. În acest timp, ele se fac mai moi și au un gust dulce, dulce, dezvăluie gospodarul.

Kiwi, însă, nu este unicul fruct exotic care crește în grădina bărbatului. Acesta are propria oranjerie în care se găsesc lămâi, portocale, pomelo.

Nepoțeii vin și le dau lor fructele, ei spun că le plac mult. De asemenea, mai am și copăcel de frunze de dafin, care tot a fost adus din Bulgaria, era foarte mic, acum este mai înalt de statura unui om. Îl utilizăm ca și condiment, dar trebuie să fim atenți, se pune o cantitate mult mai mică decât frunzele de dafin din magazin, povestește chișinăueanul.

Vladimir mărturisește că grădinăritul și în special, cultivarea fructelor exotice este hobby-ul care l-a salvat de gânduri sumbre în cea mai complicată perioadă din viața sa. Chiar și acum, după ce a depășit acele probleme, bărbatul spune că se simte cel mai bine în grădină. El este responsabil de creșterea și îngrijirea plantelor, soția intră în grădină doar pentru a mirosi florile, mai spune acesta.
 
loading ...