Dirijările se bazează pe schimbarea poziţiei naturale a ramurilor în folosul creşterii sau fructificării, iar tăierile - pe eliminarea parţială sau totală a ramurilor anuale sau multianuale, în funcţie de efectele dorite.
Ele se folosesc la pomii tineri în timpul formării coroanei, pentru temperarea sau stimularea creşterii unor şarpante, ca şi pentru inducerea fructificării. Din această categoric fac parte: dresarea, înclinarea, arcuirea, torsionarea.
Prin dresare, o ramură slabă este adusă spre verticală sub un unghi mic de inserţie, pentru a-i stimula creşterea şi a se fortifica.
Înclinarea este opusă dresării şi constă în aducerea unei ramuri spre orizontală pentru a-i tempera creşterea şi accentua fructificarea.
Arcuirea este o operaţiune tehnică prin care o ramură se conduce sub forma unui semicerc (cu vârful în jos) pentru stimularea fructificării. Se foloseşte la pomii tineri cu ramuri vegetative viguroase care nu dau semne de rodire, sau la construcţia unor coroane ca: Lepage, gard cu schelet arcuit, cordonul Fcrragutli, palmeta ruzină etc.
Torsionarea se aplică la pomii tineri cu coroanele formate, pentru a le grăbi intrarea pe rod. Prin torsionare, o ramură anuală verticală şi viguroasă este puternic răsucită (în jurul axei sale) până la distrugerea parţială a ţesuturilor, pentru a ceda mai uşor la înclinare şi tară palisare.
Tăierile au o pondere mai mică la pomii tineri şi mai mare la pomii care rodesc. Ele se folosesc în perioada de repaus (a pomilor) şi în timpul vegetaţiei. În timpul repausului, se folosesc pentru normarea încărcăturii de rod, iar în timpul vegetaţiei, pentru corectarea încărcăturii şi stimularea formării mugurilor de rod. În categoria tăierilor sunt cuprinse: scurtările, reducţiile, suprimările, frângerea ramurilor şi legăturilor vii.
Prin scurtare se elimină o porţiune mai mică sau mai marc din lungimea unei ramuri anuale sau a unui lăstar. Scurtarea poate ti slabă (când se elimină 1/3), medie (ll2) şi puternică (2/3 sau mai mult). Pentru stimularea fructificării, ramurile viguroase se scurtează mai puţin, iar pentru revigorare, ramurile slabe se scurtează mai puternic.
Prin reducţie sunt amputate porţiuni mai mici sau mai mari din lungimea ramurilor multianuale. Când pomii sunt tineri, reducţiile sunt minime şi au ca obiectiv principal reînnoirea semischeletului, iar mai târziu, când în coroana pomilor se extind zonele degarnisite şi reînnoirea vegetativă se realizează numai pe baza lăstarilor lacomi, atunci prin reducţie sunt îndepărtate porţiuni mari din schelet şi semischelet, concomitent cu regenerarea formaţiunilor de rod.
Prin suprimare sunt îndepărtate ramurile (anuale şi multianuale), lăstarii şi mugurii de pe trunchi şi de pe prelungirile anuale ale şarpantelor (subterminale) din care se formează lăstarii suplimentari şi concurenţi. Tăierile pentru suprimarea ramurilor (anuale sau multianuale) se execută tangent, pe inelul de creştere.
Frângerea ramurilor este o operaţiune mai brutală, aplicată ramurilor anuale viguroase, pentru stimularea fructificării pomilor. Se execută manual şi constă în distrugerea a 2/3 din ţesuturi, asigurându-i ramurii frânte o poziţie înclinată, sub orizontală. După 3-4 săptămâni de la frângere, rana deschisă se calusează, iar în ramura frântă se acumulează mari cantităţi de fotoasimilate, care susţin procesul de formare a mugurilor de rod.
În timpul formării coroanelor, unii practicieni folosesc şi operaţii secundare pentru echilibrarea creşterii şarpantelor dintr-un etaj şi a etajelor între ele şi fixarea unghiului de inserţie a unei şarpante la valoarea dorită. Aceste operaţii sunt: crestarea, inelarea şi catenarea.
Crestarea consta în întreruperea temporară a circulaţiei sevei deasupra unui mugure sau a unei ramuri, concentrând astfel afluxul de sevă spre punctul de creştere pe care dorim să-l stimulăm. Pentru obţinerea efectului dorit, crestarea se execută primăvara devreme, înainte ca pomii să intre în vegetaţie.
Prin crestare se elimină o porţiune de scoarţă (iară lemn) cu lăţimea de 2-3 mm şi lungime de 5-8 mm. Se fac de asemenea crestări (cu ferăstrăul) şi pentru înclinarea ramurilor groase. Ele se execută la exteriorul ramurii, la 15-20 cm de punctul de inserţie şi la 1,5-2 cm una de alta. Se incizează de 4-5 ori, transversal şi adânc (de la 1/3 la 1/2 din diametru), degajând o mare cantitate de lemn şi lăsând spaţii largi.
Prin înclinare şi ancorare, rănile se închid şi după circa o lună se calusează.
lnelarea este o operaţiune tehnică prin care se scoate un inel de scoarţă lat de 4-6 mm de pe toată circumferinţa axului pomului, în vederea echilibrării etajelor. Pentru stimularea vigorii de creştere a şarpantelor, inelarea se face primăvara, mai sus de etaj, la 5-10 cm. După inelare, aceste şarpante beneficiază de un aflux puternic de sevă care lc va asigura un avans în creştere faţă de cele din etajul superior.
Catenarea este o operaţiune de altoire (prin apropiere) prin care se realizează o legătură vie între axul pomului şi o şarpantă. Aceasta se execută cu scopul de a-i consolida şarpantei unghiul de ramificare şi a-i preveni dezbinarea.
Bibliografie: POMICULTURA APLICATĂ. Nicolae Ceapoiu