DECIS! SE ȘTIE CINE SE VA ÎNVREDNICI ÎN ACEST AN CU PREMIUL MARE ÎN DOMENIUL VITIVINICOL

23 sep 2020
 
Guvernul a decis în ședința de azi să acorde premiul mare în domeniul vitivinicol pentru anul 2020, vinăriei „Radacini Wines”. Executivul a luat această decizie în baza meritelor deosebite înregistrate de companie în fabricarea vinurilor de înaltă calitate, pentru promovarea tradiţiilor, imaginii Republicii Moldova ca ţară vitivinicolă pe arena internaţională, dar şi pentru contribuția sa la dezvoltarea turismului vitivinicol. Compania a fost selectată învingătoare de o comisie institutită de către Ministerul Agriculturii și formată din specialiști în viticultură și vinificație.
Vinăria a fost fondată în anul 2011. Ea dispune de crame de prelucrare a strugurilor, dotate cu echipamente și utilaje moderne. În acest an, vinurile companiei au adus 2 medalii de aur de la Berliner Wine Trophy 2020, eveniment care s-a desfășurat Capitala Germaniei, Berlin. Radacini Vintage Cabernet Sauvignon & Merlot și vinul Reserve '16, au cucerit juriul specializat prin calitățile lor excepționale. Pentru companie, aceste medalii sunt motiv de mândrie întrucât în acest mod se confirmă faptul că atitudinea echipei Radacini față de calitatea produselor este la nivelul așteptărilor experților internaționali.
 
loading ...