Nicolae Minciună este un mic producător de vinuri din Slobozia Mare, raionul Cahul. De fapt, e un antreprenor în adevăratul sens al cuvântului, cu experiență adunată tocmai în Noua Zeelandă, la poalele munților și la numai 5 km de Oceanul Pacific. În curând, în satul de baștină va apărea o agropensiune de toată frumusețea, unde veți găsi nu doar vin clasa Premium, ci și bucate alese, gătite cu drag de mama lui, tanti Mașa, gospodina cu mâini de aur, precum și haine împletite și obiecte croșetate de soția lui, Ina. Și toate cu accente autentice, create cu drag și prezentate celor care mai stau pe gânduri dacă să plece din țară sau să rămână aici și să valorifice fiecare locșor și clipă. Și toate sub numele Domeniile Pană, un fel de holding rustic pe care îți vei dori să-l vizitezi. Mai ales că din podgoriile familiei se vede ca în palmă Lacul Beleu.
Dar să le luăm pe rând.
Istoria protagonistului nostru, Nicolae, are mai multe file. În prima aflăm că el a activat cinci ani de zile în calitate de inginer tehnolog la una din marile vinării din R. Moldova. Cea de-a doua ne aduce tocmai în Noua Zeelandă, la una dintre cele mai mari companii de vinuri, unde micul nostru porducător a fost inițial operator la utilaje, după care a aplicat pentru poziția de assistant winemaker. E tot un fel de inginer tehnolog, doar cu mai multe tascuri, inclusiv cea de degustător.
„Zeeland Wineries e o vinărie mare, cu o capacitate de producere de 20 mii tone per sezon, care prestează și servicii pentru clienți. Diferiți, printre care și Acollade Wines, care deține în Australia și în Noua Zeelandă mai multe vinării. Acolo micii producători sunt focusați pe vinării de familie, afaceri ajunse până la a treia generație, care ajung la o capacitate de producere de 5-7 mii tone la sezon. Eu am fost într-o zonă unde erau concentrate peste 40 vinării, cu foarte multe vii. Practic, 75 la sută din toată vinificația țării. E ca un mic orășel al vinului, așezat în valea a două râuri, la vreo 5 km de ocean și de munți”, ne-a povestit Nicolae.
Despre mamă…
În 2019, după mai multe călătorii cu sens, revine acasă, unde îl așteptau părinții. Mama lui, bucătar de profesie de peste 30 de ani, este acea tanti Mașa care produce dulcețuri din flori de salcâm, roșii cherry și ardei. E femeia care a reușit să facă din pasiunea pentru gătit o afacere și a atras și finanțări prin intermediul Grupului de Acțiune Locală „Lunca Prutului de Jos”.
„Mi-a plăcut dintotdeauna să fac ceva mai ieșit din comun, mai deosebit. Oaspeții care au gustat dulceață din floare de salcâm au zis că încearcă așa ceva prima dată. Poate mai face cineva, dar n-am auzit. Iar când eram mici, se făcea dulceață din tomate verzi. Acum mi-am plantat în grădină roșii cherry. Am auzit că se face și din acestea și am zis să încercăm. Merge foarte bine la cașcavaluri”, spunea doamna Maria anul trecut.
Ideea unei afaceri culinare vine din tradițiile familiei. Bunica, mama și, deja de 30 de ani și doamna Maria, sunt cunoscute în Slobozia Mare drept o adevărată dinastie de bucătărese. Zeci de nunți s-au jucat în localitate și prin satele vecine cu mese pentru sute de invitați, gătite cu ghidarea gospodinei.
„Eu duc mai departe tradițiile familiei. Niciodată n-am fost plecată peste hotare. Am rămas acasă și am muncit mereu din greu cu soțul împreună. Când ne-am căsătorit, eu eram fără părinți, așa cum au decedat prea tineri. Iar soțul e venit din regiunea de centru a țării. Părinții au fost oameni gospodari și am decis să muncim ca să le păstrăm numele pe care l-au avut. Și bunica a fost bucătăreasă la nunți prin anii 1 900”, povestea femeia pentru site-ul agora.md
Gospodina a ajuns să fie reprezentanta gastronomiei locale, iar curtea sa, cu toate câte se petrec în ea, a fost inclusă într-un traseu turistic regional.
Despre vinul de 250 lei/litru…
Ce a urmat după revenirea lui Nicolae acasă? S-a apucat de plantat vii.
„În 2021 am plantat 1, 8 ha cu cinci soiuri autohtone și unul francez. Deținem 6 ha, într-o zonă pitorească, lângă pădure, cu o priveliște panoramică, de unde lacul Beleu se vede ca în palmă.
Am produs deja vin, chiar dacă via noastră va intra în rod peste doi ani. Cumpărăm materie primă de la micii producători, zona noastră e una vitivinicolă, cu tradiții vechi, unde cresc și soiuri europene, dar și cele locale.
Anul trecut am beneficiat de un grant în cadrul unui proiect USAID pentru micile vinării, și am procurat încă trei cisterne termoizolate cu o capacitate de 2 mii litri fiecare, o instalație de răcire a încăperii și o pompă”, ne-a spus vinificatorul.
Sub brandul Domeniile Pană actualmente sunt produse 6 feluri de vin cu struguri doar din microzona lacului. Vinul este îmbuteliat și în vrac. Acum lucrează la crearea etichetei pentru brand, iar Pană este numele de fată a mamei.
„Am ieșit cu vinul pe piață, vindem la clienți privați, și cel din vrac e pentru consum propriu sau pentru cei care îl solicită. Gama include vinuri seci și demiseci. Nu avem încă setat un preț, dar am prezentat două feluri de vin la degustare la o vinotecă, în cadrul unui grup de somelieri, și au estimat prețul de raft al vinului între 200 și 250 lei. Ne orientăm spre clasa Premium. Suntem membrii ai Asociatiei micilor producatori de vinuri din Moldova, am depus actele anul trecut și suntem noi admiși”, ne-a comunicat antreprenorul.
… și cel neozeelandez
„Diferența dintre vinul nostru și cel neozeelandez? Sunt mai multe. În primul rând, ei au alt tip de sol, pământ tânăr, fertil, vulcanic, foarte bogat în minerale, au o microclimă unică. Apoi filosofia de producere. În vinăria în care lucram eu erau 15 națiuni, de pe toate continentele, inclusiv din Antarctida, și toate produceau un vin”, ne-a povestit Nicolae.
Despre soție…
Soția Ina împletește, croșetează, este implicată în arta handmade-ului. Poșete, genți, haine, încălțăminte. În calitate de materie primă folosește lâna, iar pentru încălțăminte, bumbacul. A beneficiat de un utilaj pentru a produce pâslă, așa că vor valorifica și acest produs.
„Turiștii vin la degustări, încă nu am amenajat pensiunea, dar avem mai multe proiecte și o vom deschide curând. Ca să obții aici, acasă, profit, e nevoie de diversificare și calitate. Pentru mine este important să păstrez specificul zonei, să produc ceva autentic. Și să ieșim pe piață fiind un nume”, ne-a răspuns Nicolae Minciună.