GHEORGHE ARPENTIN: Adaptarea viticulturii moderne începe cu înțelegerea ecosistemului din vie

Biodiversitatea în plantațiile de viță-de-vie reprezintă un element important pentru menținerea echilibrului biologic al podgoriilor și pentru adaptarea acestora la condițiile climatice în schimbare. În contextul iernilor instabile, al perioadelor frecvente de secetă și al reducerii utilizării inputurilor chimice, managementul modern al viei presupune nu doar lucrări aplicate plantei, ci și gestionarea ecosistemului din jurul acesteia — solul, vegetația dintre rânduri, insectele utile, microorganismele și zonele naturale din vecinătatea plantației.
 
În cadrul podcastului „Agricultura Modernă”, specialistul în viticultură, doctor habilitat în științe inginerești, Gheorghe Arpentin, a subliniat faptul că menținerea echilibrului în plantațiile viticole pornește de la o înțelegere corectă a solului, a condițiilor pedoclimatice și a modului în care vița-de-vie reacționează la mediul în care este cultivată, aceste aspecte fiind esențiale pentru integrarea principiilor de biodiversitate în practicile viticole moderne.
 
Bazându-ne pe experiența acumulată, acordăm o atenție deosebită tuturor intervențiilor aplicate în plantațiile de viță-de-vie, deoarece obținerea unui vin de calitate presupune respect față de natură și față de procesele care au loc în ecosistem. Vița-de-vie nu admite superficialitatea. Este o cultură care cere abordări profunde și bine chibzuite: cunoașterea solului, înțelegerea condițiilor climatice și observarea modului în care atât solul, cât și soiurile reacționează la aceste condiții, susține expertul
 
Biodiversitatea într-o plantație viticolă presupune prezența și menținerea organismelor și elementelor naturale care contribuie la echilibrul biologic al ecosistemului: vegetație între rânduri pentru protecția solului, insecte utile pentru controlul dăunătorilor, microorganisme care susțin fertilitatea și zone naturale care limitează dezechilibrele din plantație.
 
Obiectivul nu este „să lăsăm via în voia sorții”, ci să reducem dependența de intervenții corective printr-un sistem mai echilibrat, explică specialistul.
 
În vie, biodiversitatea se lucrează pe câteva direcții-cheie: solul, vegetația dintre rânduri, marginile plantației și modul în care sunt aplicate tratamentele fitosanitare.
 
Solul din vie este un organism viu. O structură bună, cu materie organică, râme, fungi și bacterii active, înseamnă infiltrare mai bună a apei, rezistență mai mare la secetă și o nutriție mai stabilă. Când solul e compactat, „mort” biologic, via devine mai vulnerabilă și cere tot mai multe intervenții, explică Gheorghe Arpentin.
 
De aici, una dintre cele mai eficiente practici este menținerea acoperirii solului (totală sau parțială) în perioadele critice, folosirea lucrărilor minime acolo unde se poate și evitarea „curățeniei” excesive care lasă pământul expus.
 
Biodiversitatea se vede imediat în covorul vegetal dintre rânduri. Înierbarea controlată sau semănarea unor amestecuri (ierburi + leguminoase + specii melifere) poate aduce mai multe beneficii simultan: reducerea eroziunii, creșterea materiei organice, îmbunătățirea structurii solului, dar și atragerea insectelor utile.
 
Cheia este „controlată”: în anii secetoși, competiția pentru apă poate fi o problemă, deci managementul covorului vegetal (cosit, mulcire, benzi alternative) trebuie adaptat la fenofază, tip de sol și rezervele de umiditate, explică specialistul.
 
Biodiversitatea nu se oprește la ultimul rând. Marginile vii, benzi florale, pâlcuri de vegetație sau zone tampon față de câmpurile vecine creează habitat pentru polenizatori și prădători naturali ai dăunătorilor. În timp, asta poate reduce vârfurile de presiune ale unor insecte și poate îmbunătăți stabilitatea biologică a plantației.
 
Un sistem biodivers funcționează doar dacă tratamentele sunt gândite astfel încât să nu distrugă repetat fauna utilă. Asta înseamnă, în practică, alegerea produselor cu profil mai prietenos când există alternative, respectarea momentelor optime, reducerea numărului de intervenții „preventive din inerție” și, mai ales, monitorizare reală în vie.
 
În discuție, Gheorghe Arpentin a asociat această abordare de o schimbare mai largă a cerințelor și a presiunii asupra inputurilor.
 
Societatea formulează astăzi cerințe tot mai ferme: mai puține inputuri chimice, cu responsabilitate față de mediu. Consumatorul nu mai caută doar un vin bun la gust, ci unul sigur, echilibrat și produs cu grijă pentru sănătate. Această presiune schimbă regulile jocului și ridică standardele întregului sector. În acest context, meseria de viticultor și vinificator — deja una dintre cele mai tehnice și imprevizibile din agricultură — devine considerabil mai complexă. Performanța nu se mai măsoară doar în tone la hectar sau în medalii, ci și în capacitatea de a reduce intervențiile, de a gestiona riscurile climatice și de a livra calitate constantă într-un cadru tot mai exigent, explică specialistul.
 
În viticultură, nu există o singură schemă care se aplică identic peste tot. Solul, panta, expunerea, soiul, densitatea și microclimatul schimbă complet rezultatul. Tocmai de aceea, biodiversitatea este mai mult despre observație, măsurare și ajustare, decât despre a copia un model.
 
Iar aici, un element pe care l-a subliniat în discuție este rolul cunoștințelor și al transferului de practici testate:
 
Noi valorificăm cunoștințele noastre, noi nu le ținem… fiindcă orice cunoștință trebuie să fie difuzată. Tehnologia nu poate fi pur și simplu preluată și transferată direct, fără să treacă printr-o perioadă de ajustare și testare în condițiile concrete din teren, susține Gheorghe Arpentin.
 
În practică, primii „pași” spre biodiversitate în vie încep cu lucruri simple și măsurabile: evaluarea stării solului, alegerea unui sistem de înierbare potrivit zonei, crearea unor benzi de vegetație în margini, reducerea intervențiilor inutile și trecerea la monitorizare mai strictă pentru bolile și dăunătorii-cheie. În paralel, orice schimbare trebuie corelată cu obiectivul economic: stabilitate de producție, calitate, costuri controlabile.
 
Pentru mai multe informații despre biodiversitatea în plantațiile viticole și adaptarea viticulturii la noile condiții climatice, urmăriți podcastul „Agricultura Modernă”.