WINET „Trade and Innovation in the Wine Industry” a reunit în cadrul primei conferințe transfrontaliere experți din domeniul produselor vitivinicole din Republica Moldova, România și Bulgaria.
Evenimentul a avut loc azi, 16 septembrie, și a avut drept obiectiv dezvoltarea mai multor subiecte ce țin de piața vinurilor, cooperarea în marketingul vitivinicol pentru regiunea Bazinul Mării Negre, controale sectoriale; sarcini interne și internaționale, cât și promovarea digitală a industriei vitivinicole.
Țările participante în proiectul WINET „Trade and Innovation in the Wine Industry” urmăresc crearea unei platforme eficiente de comunicare între experții internaționali în domeniul produselor vitivinicole și facilitarea schimbului de cunoștințe și experiențe în sector.
În cadrul conferinței au fost prezenți reprezentanți ai guvernului și instituțiilor de stat din cele trei țări, precum și ai corpului diplomatic, echipele de implementare a proiectului, producătorii și alți actori din industrie.
R. Moldova în top 10 țări producătoare și exportatoare de vinuri
Guvernului Republicii a fost reprezentat de către Secretarul de Stat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Sergiu Gherciu, care a venit cu un mesaj de susținere, menționând că sectorul vitivinicol este o ramură strategică prioritară în economia națională.
Mai mult, oficialul a declarat că: „Pe parcursul ultimilor ani, industria vitivinicolă a înregistrat indicatori și rezultate pertinente. Astfel, Republica Moldova este inclusă în lista primelor 10 țări producătoare și exportatoare de vinuri din lume, cu un export considerabil în peste 60 de state ale lumii. Totodată, țara noastră deține cea mai mare densitate a podgoriilor din întreaga lume. Ne bucură faptul că sectorul vitivinicol național se află pe un trend ascendent, continuând să cucerească piața mondială prin acțiuni de promovare, prin efortul sectorului de a fabrica produse de calitate, cu suportul comunității donatorilor, precum și grație politicilor statului promovate de-a lungul timpului. Prin urmare, reieşind din importanța sectorului în dezvoltarea economico-socială a țării, are prioritate pe agenda de guvernare”.
În aceeași ordine de idei, Sergiu Gherciu a nominalizat prioritățile prospective ale Guvernului. Executivul urmează să elaboreze politici consolidate ce vor contribui la dezvoltarea dinamică, echilibrată şi sustenabilă a componentelor acestuia: pepinieritul viticol, viticultura şi vinificaţia, inclusiv prin prisma politicii de subvenționare, axată pe procesarea strugurilor, înființarea și modernizarea plantațiilor viticole.
„Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare va rămâne partenerul de încredere în promovarea eficientă politicilor de stat și în sprijinirea tuturor actorilor din domeniu, pentru depășirea provocărilor și promovarea imaginii Republicii Moldova ca ţară vitivinicolă”, a conchis dl Gherciu.
18 speakeri din R. Moldova, România, Bulgaria, Franța, Marea Britanie, Italia, Elveția și Germania au formulat noi perspective de dezvoltare și colaborare, împărtășind soluții pentru depășirea crizei provocate de pandemia COVID-19.
Vinificatorii din cele trei țări au avut ocazia să cunoască procesul de producere și marketing al vinului aplicat de către colegii lor grație finanțării UE, prin participarea la un șir de evenimente, printre care webinare la subiecte de interes pentru vinificatori, dar și vizite de schimb de bune practici. Totodată, în cadrul proiectului a fost creată platforma winet.wine – instrument de networking și marketing, unde producătorii din cele trei țări au ocazia să-și expună vinurile.
Menționăm că WINET este un proiect transfrontalier, finanțat de Uniunea Europeană. A fost lansat în 2019 cu scopul de a spori colaborarea între țările bazinului Mării Negre, Republica Moldova, România și Bulgaria. Astăzi are peste 175 de membri.