Vinificatorii din Republica Moldova se bucură de noi aprecieri la concursurile internaționale. Zeci de premii și medalii au fost înmânate în cadrul Ambasadei Republicii Moldova din Italia pentru succesul absolut al vinurilor moldovenești în cadrul ediției a XXI-a a Concursului Internațional Enologic "Città de Vino".
În premieră, producătorii autohtoni au participat la Concursul International Oenological Challenge “Città De Vino”, organizat în Italia. Vinificatorii s-au întors acasă cu 17 medalii de aur, inclusiv 5 medalii mari de aur. Un premiu special a fost acordat Vinăriei Fautor, care a obținut 7 medalii de aur, dintre care 3 medalii „Grand Gold”.
La ceremonia de premiere, organizată în fastuosul Campidoglio, au participat Ministrul Agriculturii din Italia, Francesco Lollobrigida, Primarul din Roma, Roberto Gualtieri, dar și reprezentanți din Republica Moldova, printre care primul secretar al Ambasadei Republicii Moldova în Italia, Vadim Moțarschi, care a primit medaliile din numele celor șapte vinării premiate.
Pe parcursul primelor șase luni ale anului curent, cramele moldovenești au participat la 14 concursuri internaționale, premiate cu 268 medalii de aur și 177 medalii de argint.
Participarea sistematică la concursuri internaționale face parte din planul de marketing și promovare implementat sub egida brandului național vinicol „Vinul Moldovei. O Legendă Vie”.
Participarea la concursul specializat a fost organizată de Oficiul Național al Viei și Vinului cu suportul USAID Moldova prin intermediul Proiectul Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova.