APICULTORII CER REGULI LA IMPORTUL ROIURILOR DE ALBINE ȘI TRATAMENTELE DIN AGRICULTURĂ

13 mar 2026

Importul roiurilor de albine și riscurile sanitare asociate acestuia, utilizarea semințelor tratate, efectele substanțelor folosite în agricultură asupra familiilor de albine, tratamentele aplicate în stupine, produsele auxiliare din stup, exportul de miere, prețurile și standardele, precum și necesitatea unor reguli mai clare pentru dezvoltarea sectorului au fost printre principalele subiecte discutate în cadrul Conferinței Apicultorilor din Republica Moldova și al Congresului membrilor ANARM, desfășurate pe 13 martie la Chișinău. 

Evenimentul a reunit apicultori, reprezentanți ai autorităților, experți și membri ai mediului academic, iar discuțiile s-au concentrat atât pe problemele curente din sector, cât și pe măsurile pe care apicultorii le consideră necesare în perioada următoare.
 
Ion Maxim, director executiv ANARM, a declarat că asociația a pregătit o scrisoare adresată autorităților, în care sunt incluse principalele îngrijorări ale sectorului apicol.
 
Una dintre problemele semnalate vizează importul roiurilor de albine, realizat în special din Ucraina. Potrivit acestuia, riscul nu este legat doar de albinele importate, ci și de ramele și fagurii cu care acestea ajung în țară, deoarece aceștia pot reprezenta o sursă de infecții și boli.
 
Am vorbit despre importul roiurilor de albine. Noi îl facem prioritar din Ucraina. Problema este că albina vine cu fagurii, iar aici riscul este foarte mare, pentru că acești faguri pot fi infectați sau pot purta diferite boli, a spus Ion Maxim.
 
Acesta a atras atenția și asupra faptului că, deși pentru orice animal sau vietate introdusă în Republica Moldova există reguli de carantină, în cazul albinelor aplicarea practică a unei asemenea măsuri este mult mai complicată.
 
Noi solicităm să fie respectată perioada de carantină, dar în cazul albinelor lucrurile sunt mult mai dificile. Albina nu poate fi ținută izolată ca un animal domestic. Ea trebuie să zboare, iar pentru asta este nevoie de un areal mare. Aici apar multe semne de întrebare, a explicat directorul executiv al ANARM.
 


Există, de asemenea, o problemă în dialogul cu autoritățile în ceea ce privește semințele tratate și substanțele utilizate în agricultură, în special la cultura de floarea-soarelui. Reprezentanții sectorului apicol afirmă că au observat efecte negative asupra albinelor după deplasarea stupilor în astfel de culturi și solicită o analiză mai clară a substanțelor folosite.
 
Am ridicat problema produselor folosite la tratarea semințelor și la lucrările din sol. Mai ales la floarea-soarelui, noi observăm că după ce albinele merg în astfel de culturi, pierderile cresc. De aceea vrem o ședință separată, să studiem mai bine acest fenomen și să înțelegem exact despre ce este vorba, a menționat Ion Maxim.
 
În același context, apicultorii au cerut clarificări și în privința plantelor modificate genetic și a materialului semincer importat, considerând că sectorul are nevoie de mai multă transparență în ceea ce privește originea semințelor și tratamentele aplicate acestora.

În cadrul conferinței a participat și Tatiana Nistorică, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, cu care reprezentanții sectorului au convenit să continue discuțiile în perioada următoare.
 
Considerăm că apicultura este un sector strategic pentru agricultura Republicii Moldova. Invităm reprezentanții sectorului la discuții pentru a clarifica aspectele legate de proiectul de lege privind politica agricolă comună și pentru a identifica soluțiile necesare, a declarat Tatiana Nistorică.

Un alt subiect discutat la conferință a fost dezvoltarea produselor derivate apicole, considerate o direcție cu potențial semnificativ pentru creșterea veniturilor în sector. Reprezentanții ANARM au menționat că, în Republica Moldova, această nișă este încă puțin valorificată, spre deosebire de țări vecine precum România și Ucraina, unde astfel de produse fac deja parte dintr-un model de afaceri mai bine dezvoltat.  Potrivit lui Andrei Zăgăreanu, președintele ANARM, responsabilitatea pentru sănătatea familiilor de albine aparține în mare măsură și apicultorilor.
 
Apicultorii trebuie să fie responsabili în activitatea lor. Dacă se întâmplă ca familiile de albine să nu reziste, în mare parte responsabilitatea revine apicultorilor. Este important să fie aplicate tratamente corecte, să fie utilizate produse sigure și să fie respectate bunele practici în stupină. Chiar dacă în ultimii ani schimbările climatice aduc provocări tot mai mari, apicultorii din Moldova reușesc să facă față acestor dificultăți, a menționat Andrei Zăgăreanu.

Totodată, a fost punctat și importanța dezvoltării produselor auxiliare din stup, care pot aduce valoare adăugată sectorului. Apicultorul și procesatorul Marin Dragomir a menționat că există o cerere tot mai mare pe piața externă pentru astfel de produse.

 Există un mare potențial de dezvoltare pentru sectorul apicol în direcția produselor auxiliare din stup. La export există cerere pentru propolis, tinctură de propolis sau apilarnil, însă în prezent capacitatea de a acoperi cantitățile solicitate este limitată. Pentru a deveni competitivi, este necesară cooperarea între producători și creșterea producției în cantități mai mari, menținând totodată o calitate constantă. În țări precum România și Ucraina, aceste produse au prețuri mai mici tocmai pentru că producătorii au reușit să colaboreze și să dezvolte producția, a explicat Marin Dragomir.


 
Pentru anul 2026, ANARM își propune nu doar să continue dialogul cu autoritățile, ci și să pună accent pe informarea și educarea apicultorilor. Printre priorități se numără promovarea tratamentelor corecte în stupină, evitarea utilizării abuzive sau necontrolate a antibioticelor și a altor substanțe care pot lăsa reziduuri în produsele apicole.
 
Ne-am propus să abordăm aceste probleme, să clarificăm întrebările și să ajungem mai mult în teritoriu, la apicultori, astfel încât să fie folosite practici corecte și să nu se aplice abuziv antibiotice sau alte tratamente care pot duce la reziduuri în produs, a declarat Ion Maxim.
 
Participanții la conferință au subliniat că sectorul apicol are potențial de dezvoltare, însă pentru valorificarea acestuia este nevoie de cooperare între apicultori, aplicarea corectă a tehnologiilor în stupină și dezvoltarea unor produse cu valoare adăugată care să fie competitive pe piețele externe.
 
loading ...